Proiectul de lege modifică articolul care reglementează situația în care utilizatorul bunului nu mai poate plăti rata.
Proiectul a fost adoptat cu 75 de voturi „pentru”, patru „abţineri” şi 28 „împotrivă”, în baza raportului de admitere întocmit de Comisiile juridică, economică şi de buget-finanţe din Senat.
„La leasing, lucrurile sunt foarte clare. Am stabilit că procedura prin care un utilizator care utilizează un bun poate încheia datoria pe care o are la leasing. Astăzi, lucrurile stau în felul următor: atunci când utilizatorul predă bunul respectiv, societatea de leasing îi solicită în continuare să plătească ratele până la expirarea contractului. Este nefiresc să fii deposedat de bun şi să plăteşti în continuare ratele respective”, a declarat iniţiatorul proiectului, senatorul liberal Daniel Zamfir.
El a adăugat că s-a stabilit că consumatori pentru persoanele fizice se elimină caracterul de titlu executoriu al contractului.
Senatorul PNL Iulia Scântei a afirmat că oamenii vor avea nevoie în continuare de credit şi de leasing, numai că parlamentarii îi vor „obliga să ajungă în faţa unui notar public eventual să-şi autentifice acest contract, pentru că nicio bancă şi nicio societate de leasing din România nu va admite să stea trei sau cinci ani în instanţă cu acest contract”.
Astfel, după 3 luni de neplată, se va preda bunul societății de leasing, iar utilizatorul are la dispoziție 30 de zile să valorifice singur bunul, iar din valorificarea lui să achite datoria restantă. Dacă din valorificare nu se acoperă suma restantă, utilizatorul va completa din surse proprii diferența. Daca se obține o suma mai mare, se achită integral datorita către societatea de leasing, iar restul îl păstrează.
În plus, la eliminarea titlului executoriu la contractele de credit pentru consumatori, s-a decis ca pentru instituirea unui titlu executoriu asupra unei creanțe comerciale, adică suma de bani restanta, banca sau recuperatorul să probeze în instanță că acea creanța e certa și să infirme valoarea creanței, care nu de puține ori include clauze abuzive și dobânzi nejustificate.
”Adică, trebuie sa dovedească recuperatorul in fața instanței că acea creanța este certă, nu debitorul că e umflata. E similar cu principiul: sa dovedească acuzatorul vinovăția, nu acuzatul sa-si probeze nevinovăția. Titlul executoriu asupra unui bun ipotecat, categoric rămâne nealterat”, a explicat Daniel Zamfir.
Propunerea legislativă merge la Camera Deputaților, for decizional.
”Darea în plată” pentru mașini a primit, marțea trecută, vot favorabil în comisiile de specialitate ale Senatului. Comisiile juridică, economică şi de buget-finanţe din Senat au adoptat un raport de admitere a propunerii legislative privind leasingul, cu amendamente admise.
S-a dat vot favorabil și pe propunerea potrivit căreia contractele de leasing nu mai reprezintă titluri executorii, iar utilizatorul îşi va putea plăti datoria din valorificarea bunului.
Citește și: Libertatea lansează HARTA INTERACTIVĂ #salvatipipera