Un consilier de la Casa Albă a declarat că preşedintele ar putea exercita dreptul de veto asupra legislaţiei, pentru a impune condiţii. Cu toate acestea, un veto prezidenţial poate fi depăşit cu votul a două treimi dintre membrii Camerei Reprezentanţilor şi Senatului.

Sancţiunile au fost trasate parţial pentru a pedepsi şi mai mult Rusia pentru anexarea Crimeei, în 2014, dar dezbaterea pentru noile măsuri a avut loc în contextul unei anchete privind interferenţă rusă în alegerile prezidenţiale din 2016.

Donald Trump a respins în mod repetat existenţa oricărei implicări ruse în alegeri în ajutorul său. Analiștii politici BBC atrag însă atenția că o tentativă de a bloca prin veto sancţiunile ar putea alimenta suspiciunile că susţine într-o măsură prea mare Kremlinul.

Totodată, Casa Albă ar fi deosebit de îngrijorată în legătură cu o prevede a noii legi, care i-ar limita capacitatea preşedintelui de a ridica sancţiuni. În baza textului, el va fi nevoit să se consulte cu Congresul mai întâi.

Într-un discurs anterior rostit în Camera Reprezentanţilor, liderul republican Paul Ryan a declarat că proiectul “strânge mai bine şuruburile în privinţa celor mai periculoşi adversari ai noştri, pentru ca americanii să fie în siguranţă”.

Proiectul de lege a fost criticat și de unele ţări europene, deoarece acestea se bazează pe importurile de gaze naturale din Rusia, care ar putea cădea victimă noilor sancţiuni. Rămâne de văzut dacă preşedintele va încerca să blocheze prin veto proiectul. “Este posibil să semneze sancţiunile exact aşa cum sunt sau să blocheze sancţiunile şi să negocieze un acord şi mai dur împotriva ruşilor”, a spus noul director de comunicare de la Casa Albă, Anthony Scaramucci.

Deşi o mare parte a atenţiei publice se concentrează pe sancţiunile vizând Rusia,  Iranul și Coreea de Nord se confruntă și ele cu presiuni tot mai mari în privinţa programelor balistice. 

Astfel, sancţiunile vor viza organizaţiile financiare care tratează cu Phenianul, precum şi orice persoană sau companie implicată în programul balistic al Iranului sau care are legături cu Corpul Gardienii Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran.

 
 

Urmărește-ne pe Google News