Amendamentul care a produs nemulțumire la Guvern a fost propus de senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Florin Cîţu (PNL) în comisia de buget. Liberalul Florin Cîţu a declarat, ulterior, că renunţă la această propunere, susţinând că amendamentul său a fost admis de către PSD doar ca să mascheze alte ”cheltuieli faraonice” prevăzute în bugetul pe 2017.
În cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, PNL, PMP şi UDMR au susţinut şi majorarea salariilor primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene. Argumentele lor au fost că funcţionarii publici din administraţia locală au ajuns să aibă salarii mai mari decât conducătorii instituţiilor, considerând această stare de fapt drept un lucru anormal. De asemenea, USR a susţinut şi majorarea salariilor directorilor de teatre cu 50%, la fel ca cele ale actorilor.
Ambele propuneri au fost însă respinse, la vot, de majoritatea PSD – ALDE.
Comisia de buget-finanţe a Senatului a dat, marţea trecută, aviz favorabil, cu amendamente, proiectului de Lege de aprobare a OUG 2/2017 care prevede că studenţii beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul ale companiei CFR.
Un alt amendament, propus de Eugen Teodorovici şi Ştefan Mihu (PSD), stipulează că de acelaşi tratament preferenţial vor beneficia şi elevii de liceu. Acesta a fost însă respins atât de plenul Senatului, unde a fost susţinut de UDMR, cât şi de comisia de muncă.
Recomandări
Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”
Legea de aprobare a OUG 2/2017 va merge la Camera Deputaţilor, care este decizională în acest caz.
Guvernul a anunțat, după discuțiile din Senat, că studenții vor avea călătorii gratuite cu trenul în continuare, această facilitate rămânând în forma prevăzută în OUG nr. 2/2017. De altfel, Ministrul Transporturilor a discutat, sâmbătă, pe acest subiect, cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pe marginea amendamentului depus în Parlament.
Este vorba despre studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, care au gratuitate la transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a. Gratuitatea este valabilă pe tot anul calendaristic.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Câștigător Chefi la Cuțite 2024. Cine a câștigat marele premiu al sezonului 14?
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Observatornews.ro
Cum va fi vremea în noaptea de Revelion. Surprize în primele zile ale noului an
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate