Senatul a decis ca preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) să fie numit de către Parlament, la propunerea Guvernului, preşedintele României fiind exclus din procedura de numire.
„Conducerea ANCOM este asigurată de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, numiţi de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţa comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”, se arată în actul normativ.
Preşedintele Klaus Iohannis nu a fost de acord cu o astfel de modificare şi a retrimis legea în Parlament pentru reexaminare.
„Observăm că întreaga putere executivă (atât Guvernul, cât şi preşedintele României) este eliminată din cadrul procedurii de numire a conducerii ANCOM, ceea ce determină un dezechilibru între puterile statului în ceea ce priveşte atribuţiile legate de propunerea, numirea şi controlul care vizează o autoritate administrativă autonomă precum ANCOM. Doar repartizarea echitabilă a acestor atribuţii între puterile legislativă şi executivă şi, în cadrul acesteia din urmă, între preşedintele României şi Guvern, poate asigura independenţa operaţională a ANCOM”, a punctat şeful statului, în obiecţiile sale.
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii