UPDATE ora 15.20 Senatul a modificat joi, într-o şedinţă de plen desfăşurată în sistem online, Regulamentul Camerei superioare astfel încât, în situaţii excepţionale, şedinţele comisiilor, plenului, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare şi Biroului permanent să se poată desfăşura prin mijloace electronice.

PNL s-a opus, la vot şi a anunţat că va sesiza CCR cu privire la modificarea Regulamentului Senatului în sistem online, a anunţat joi liderul grupului senatorial PNL, Daniel Fenechiu.

„În temeiul art 136 alin 3 din Regulamentul Senatului, noi, senatorii PNL, am optat să nu votăm o modificare care, aşa cum am arătat, este votată neregulamentar şi care poate avea ca efect atât neconstituţionalitatea sau neregulamentaritatea acesteia, consecinţele putând să afecteze toată activitatea legislativă a Parlamentului. Vom sesiza Curta Constituţională să verifice dacă noi sau dumneavoastră avem dreptate. Aceasta este hotărârea PNL. Senatorii PNL sunt dispuşi oricând la o convocare, să vină la Senat şi să-şi exercite atribuţiile constituţionale, aşa cum spune Regulamentul actual, pentru ca după ce l-am modificat legal să putem vota prin teleconferinţă”, a afirmat Fenechiu.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Senatorul PSD Titus Corlăţean a motivat votul favorabil dat de social-democraţi, în plen, la hotărârea care permite Senatului să-şi desfăşoare de acum activitatea online, prin faptul că era imperios necesar ca acest for să fie funcţional în condiţii regulamentare pentru a putea legifera, pentru a putea susţine toate eforturile statului român în efortul de a combate pandemia de coronavirus.

„PSD şi celelalte grupuri parlamentare, mai puţin grupul senatorial PNL, care a absentat şi la învestirea propriului Guvern în bună măsură, au dovedit astăzi un gest de responsabilitate, am adoptat hotărârea care permite Senatului să-şi desfăşoare de acum înainte activitatea online, de la distanţă, pentru a face ceea ce ţine de noi, din punctul de vedere al competenţelor constituţionale-parlamentare, pentru a susţine acest efort de combatere a acestei pandemii pe care dorim să o învingem sau o putem învinge împreună şi nu cu jocuri care nu fac cinste”, a precizat Corlăţean, la încheierea şedinţei de plen.

În plus, se doreşte ca senatorii să poată depune online, prin semnătură electronică, inițiative legislative.

Preşedintele interimar al Senatului, Titus Corlăţean, va conduce reuniunea din sala de plen, unde va fi asistat de secretarii de şedinţă, George Dircă şi Marian Pavel, iar ceilalţi parlamentari vor lucra de la distanţă.

Ce înseamnă moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, pentru Orientul Mijlociu. Netanyahu câștigă politic, dar conflictele în regiune nu se vor încheia | ANALIZĂ
Recomandări
Ce înseamnă moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, pentru Orientul Mijlociu. Netanyahu câștigă politic, dar conflictele în regiune nu se vor încheia | ANALIZĂ

„În situaţii excepţionale constatate de către autorităţile abilitate precum epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme, cutremure, acte de terorism şi alte situaţii care fac imposibilă prezenţa parlamentarilor la sediul Senatului, şedinţele Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, comisiilor permanente, precum şi ale plenului se vor desfăşura prin mijloace electronice. (…) Rezultatul votului va fi consemnat de către secretarul general al Senatului şi transmis de îndată senatorilor care au participat la vot”, se arată în proiectul de hotărâre pentru completarea Regulamentului Senatului.

Decizia declarării unei astfel de situaţii excepţionale îi revine Biroului permanent al Senatului, după consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.

Potrivit proiectului, postat pe site-ul Senatului, „în situaţii excepţionale procedura legislativă aplicabilă proiectelor de legi sau propuneri legislative înscrise pe ordinea de zi este următoarea: preşedintele de şedinţă anunţă titlul iniţiativei legislative supusă dezbaterii în cadrul dezbaterilor generale; poate lua cuvântul câte un singur reprezentant al fiecărui grup parlamentar pentru maximum două minute, reprezentantul senatorilor neafiliaţi poate interveni pentru maximum un minut”.

Marcel Ciolacu și George Simion conduc la prezidențiale și în sondajul CURS. Pe ce locuri sunt Mircea Geoană și Nicolae Ciucă
Recomandări
Marcel Ciolacu și George Simion conduc la prezidențiale și în sondajul CURS. Pe ce locuri sunt Mircea Geoană și Nicolae Ciucă

Iniţiativele legislative vor putea fi depuse online

PNL va propune, de asemenea, ca iniţiativele legislative să fie depuse de senatori în sistem online.

În prezent, singura procedură legală pentru înregistrarea la Senat unei propuneri legislative este prezentarea ei la secretariat pe hârtie, în format original, iar acest lucru este „frustrant” pentru un parlamentar aflat în izolare la domiciliu, spune Alina Gorghiu, senator PNL.

„Total neproductiv şi, în acelaşi timp, frustrant pentru un parlamentar care trebuie să stea în izolare la domiciliu, să nu poată depune o iniţiativă legislativă. Şi asta doar pe motiv că singura procedură legală este că ea trebuie prezentată la secretariat pe hârtie, în format original, pentru a putea fi înregistrată. O astfel de situaţie nu mai poate fi tolerată, munca pe modelul funcţionarului public cu mânecuţe trebuie să înceteze rapid şi ireversibil. În toate instituţiile statului român. Chiar experienţa cu votul din plenul Parlamentului pentru Decretul preşedintelui Iohannis privind instituirea stării de urgenţă a evidenţiat câtă nevoie este de informatizare şi la nivelul acestei instituţii. Nici Senatul, nici Camera Deputaţilor nu poate asigura legiferarea fără sincope, cât timp multe dintre activităţile care implică responsabilităţile funcţiei de parlamentar nu vor putea fi desfăşurate şi prin mijloace de comunicare electronic”, a scris Gorghiu, pe Facebook.

În opinia sa, este „total inadmisibilă” perpetuarea unui mod de lucru „arhaic”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Știrileprotv.ro
Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Viva.ro
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Libertateapentrufemei.ro
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
FANATIK.RO
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Unica.ro
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
Financiarul.ro
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Observatornews.ro
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI