Astfel, potrivit deciziei plenului, cheltuielilor curente le revine suma de 188.681.000 lei, dintre care cheltuieli de personal – 144.967.000 lei, bunuri şi servicii – 22.474.000 lei şi transferuri între unităţi ale administraţiei publice – aproximativ 7.240.000 lei. Pentru cheltuielile de capital sunt alocaţi 6.655.000 lei.
Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii desfăşurate pe lângă Senat cuprinde, la venituri, suma de 642 mii lei, iar la cheltuieli suma de 642 mii lei.
Veniturile realizate de Senat vor fi reţinute integral de către acesta pentru acoperirea unor cheltuieli curente şi de capital aferente activităţilor finanţate din venituri proprii, organizate cu aprobarea Biroului permanent. Eventualele disponibilităţi înregistrate la sfârşitul anului se vor reporta în anul următor, pentru a fi cheltuite cu aceleaşi destinaţii. Biroul permanent poate aproba utilizarea încasărilor şi pentru alte destinaţii, se mai arată în hotărâre.
Actul normativ prevede, totodată, faptul că numai în cazul obţinerii unor venituri suplimentare pot fi depăşite cheltuielile prevăzute în bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii.
Și plenul Camerei Deputaţilor a aprobat miercuri, cu 173 de voturi „pentru”, 24 „împotrivă” şi două abţineri, proiectul de buget al acestei instituţii pe anul 2018, care prevede o majorare de peste 35% față de anul curent, pentru plata indemnizațiilor mărite prin legea salarizării unice.
Proiectul a fost criticat în plen de către deputații din Opoziție. ”Ne-am mărit indemnizațiile, dar lucrăm doar 4 ore în plen”, a spus Adriana Săftoiu, de la PNL, în timp ce deputatul USR Cătălin Drulă a afimat că majoritatea parlamentară a respins o propunere prin care să se achiziționeze aparatură astfel încât toate lucrările Parlamentului să fie transmise online.
Citește și: O nouă descoperire privind mormântul lui Isus. Ce au anunțat oamenii de știință