Inițial, Judecătoria Constanța a decis condamnarea Cristinei Alina Armă, Irinei Petre si Cristinei Manolache la câte un an de închisoare cu suspendare, iar Georgiana Vierescu și Larissa Victoria Hercus au primit o pedeapsă de câte un an și jumătate de închisoare cu suspendare, pentru purtare abuzivă. Directoarea grădiniței, Eliza Pufleanu, a fost achitată.

Acestea au fost obligate și să achite în total către cele cinci părți civile din dosar 6.500 de lei reprezentând daune materiale si 7.500 de euro daune morale.

Sentința Judecătoriei Constanța a fost atacată cu apel atât de către inculpate, cât și de către procurori și părțile civile.

Astfel, instanța superioară, Curtea de Apel Constanța, a schimbat atât sentințele, cât și cuantumul despăgubirilor.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel a respins apelurile formulate de inculpatele Armă Cristina Alina, Vierescu Georgiana, Hercuş Larissa Victoria, Petre Irina şi Manolache Cristina ca nefondate. Au fost admise apelurile declarate de către procuror şi părţile civile.

Sentința initială a fost desființată, iar potrivit noii sentințe, directoarea grădiniței „Micul Regat“, Eliza Pufleanu, achitată în primă instanță, a fost condamnată la un an și cinci luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la infracţiunea de „purtare abuzivă” în formă continuată.

Cristinei Manolache i-a fost majorată pedeapsa de la un an de închisoare la un an și cinci luni închisoare cu suspendare pentru „purtare abuzivă” în formă continuată. Celelalte inculpate au rămas cu pedepsele inițiale.

De asemenea, instanța a majorat cuantumul daunelor morale la câte 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii către părţile civile minore, prin reprezentanţi legali, obligând inculpatele la plata în solidar a acestora.

Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.

Cele cinci educatoare şi directoarea de la grădiniţa privată „Micul Regat” din Constanţa au fost trimise în judecată în septembrie 2015, fiind acuzate că îi băteau şi umileau pe copii.

Totul a ieşit la iveală după ce un părinte a observat că de câte ori se întorcea de la grădiniţă copilul său era speriat şi avea coşmaruri noaptea şi a decis să monteze un aparat de înregistrare într-o jucărie. Ulterior, chiar pe imaginile de pe camerele de supraveghere ale grădiniţei private s-a putut observa cum copiii erau agresaţi de către femeile care ar fi trebuit să aibă grijă de ei, fiind loviţi şi ameninţaţi.

Educatoarele au spus în faţa instanţei că nu sunt vinovate şi că nu i-au agresat pe copii.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/„Călăul de boschetari” Sergiu Băhăian, părăsit de familie în puşcărie! „Devenim aşa, nişte tablouri uitate prin pod…”

Urmărește-ne pe Google News