Soluția magistraților de la ÎCCJ, pronunțată pe 29 iunie, este definitivă, informează Agerpres.

„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție — Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova și de inculpații Marinescu Eugenia Carmen, Marinescu Iuliu Severus și Cismaru Dumitru împotriva sentinței penale nr.184 din 23 septembrie 2016 a Curții de Apel Craiova — Secția Penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 628/54/2015. (…) Definitivă”, se arată în hotărârea pronunțată de ÎCCJ.


CITEȘTE ȘI: COD ROȘU în România! Măsuri de protecție împotriva caniculei din weekend


În hotărârea pronunțată de magistrații de la Curtea de Apel Craiova, pe 23 septembrie 2016, în cauza în care judecătoarea Carmen Marinescu, soțul acesteia și avocatul Dumitru Cismaru au fost inculpați pentru fapte de corupție, se arată că din pedeapsa de 8 ani de închisoare cu executare va fi dedusă perioada în care inculpații au fost reținuți și s-au aflat în arest preventive, mai spune sursa citată.

„Contopește pedepsele aplicate inculpatei Marinescu Eugenia Carmen (…), urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor (…), respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita funcția de magistrat, pe o durata de 4 ani. (…) Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei Marinescu Eugenia Carmen durata reținerii și a arestării preventive. (…) Condamnă inculpatul Marinescu Iuliu-Severus la pedeapsa de 3 ani închisoare.(…). Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Marinescu Iuliu-Severus durata reținerii și a arestării (…), precum și durata măsurii arestului la domiciliu (…)”, se arată în soluția pronunțată de magistrații Curții de Apel Craiova.

În același dosar a mai fost condamnat și avocatul Dumitru Cismaru, care a primit o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

„Contopește pedepsele aplicate inculpatului Cismaru Dumitru în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor (…), respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat, pe o durata de 3 ani. (…) Deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare (…) durata reținerii și arestării preventive (…)”, se precizează în hotărârea postată pe portalul instanței.

Sentință definitivă pentru judecătoarea mituită de Bercea Mondial. Care sunt acuzațiile

În luna mai 2015, judecătoarea Carmen Marinescu a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru mai multe fapte de corupție după ce a primit 200.000 de euro mită pentru a-l elibera din arest în 2011 pe interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Ea este acuzată de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani în formă continuată (cinci acte materiale) și fals în declarații în formă continuată (patru acte materiale).

Potrivit DNA, în perioada august 2011 — septembrie 2011, Carmen Marinescu a pretins și a primit prin intermediul avocatului Cismaru, de la o persoană denunțătoare, 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea în stare de libertate a lui Bercea Mondial și pentru a pronunța o soluție pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar și pentru a interveni, în același scop, pe lângă ceilalți judecători care urmau să judece dosarul.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

FOTO: luju.ro


CITEȘTE ȘI: Un dascăl remarcabil, un director „dictator”. Ce spun profesorii despre directoarea care dorea să o sancționeze pe profesoara care a murit la Bac


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI