Dosarul este cel în care un angajat călcat de motostivuitor și pensionat cu grad de invaliditate cere despăgubiri de trei milioane de lei de la angajatorul său, rețeaua de supermarketuri Mega Image.

Judecător este Lucian Costin Gheorghe, magistrat care a început ca procuror stagiar, la Constanța, în 2016. În 2017, el a devenit procuror plin.

Lucian Gheorge a devenit judecător în februarie 2018 la Constanța și, din această vară, la judecătoria Cornetu, din Ilfov.

Tânărul judecător a absolvit Universitatea de Drept și are un master la Facultatea de Sociologie, pe criminalistică.

Procesul a început acum un an de zile şi a avut parte de răsturnări de situaţie.

La ultimul termen, Mega Image a crezut că dă lovitura!

Avocații săi au prezentat un film care îl arăta pe Florică Cercel, din Stefăneştii de Jos, cum merge bine mersi, deci nu e invalid.

Detectivii particulari angajaţi de corporaţie ca să dovedească integritatea fizică a fostului angajat călcat de un motostivuitor l-au filmat însă, din eroare, pe fratele acestuia mai mic cu trei ani!

Cei doi frați seamănă, însă unul poate merge normal iar celălalt, pensionat pe caz de boală după accidental din depozitul Mega Image, este dependent de cârje şi scaun cu rotile.

Judecătorul din Cornetu a amânat decizia în acest caz, după ce acum două săptămâni a rămas în pronunţare.

Dacă mâine, pe 3 august 2018, va fi dat un verdict în acest caz la Cornetu, „meciul” dintre David şi Goliat se va muta, teoretic, la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit legii şi indiferent de deznodămânutul zilei de mâine, avocaţii ambelor tabere au dreptul la recurs.


Primul episod al investigației: EXCLUSIV/Mega Image angajează detectivi ca să dovedească escrocheria unui fost angajat care îi cere trei milioane de lei!

Al doilea episod al investigației: EXCLUSIV/ ȘOC ÎN TRIBUNAL LA PROCESUL DE 3 MILIOANE DE LEI. VIDEO: Detectivii angajaţi de Mega Image l-au filmat din greșeală pe frate, în loc de invalid!

Citiți mai multe despre procesul câștigat de avocatul român Remus Robu, în Anglia: VIDEO. Remus Robu, avocat român la Londra, a câștigat despăgubiri de milioane de lire într-un proces

Urmărește-ne pe Google News