Decizia a fost luată, în această după-amiază, de judecătorii de la Curtea de Apel Alba-Iulia, în acelaşi dosar mai fiind condamnate alte două persoane, angajate în cadrul instituţiei. Potrivit lui Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a României. Contacţi telefonic, atât fostul edil al municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada, cât şi ex-viceprimarul oraşului, Dan Robert, au declarat că vor face recurs la sentinţa dată de judecători. Dacă Dan Robert spune că această decizie este una nemaiîntâlnită în instanţele de judecată din România, fostul primar acuză magistraţii că au dat, de fapt, sentinţei o conotaţie politică.
Trimişi în judecată în 2011
Foştii edili ai Hunedoarei, Ovidiu Hada şi Dan Robert, împreună cu ceilalţi doi funcţionari, au fost trimişi în judecată în acest dosar în vara anului trecut. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au acuzat pe fostul primar al municipiului de pe Cerna de trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, şi cinci infracţiuni de complicitate la conflict de interese. Dan Robert, fost viceprimar al Hunedoarei, a fost acuzat de DNA de două infracţiuni de abuz în serviciu şi cinci de complicitate la conflict de interese.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News