Ion Ficior, fostul comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, a fost condamnat, în 30 martie 2016, la 20 de ani de închisoare pentru infracțiuni contra umanității de Curtea de Apel București. Decizia magistraților a fost contestată la Instanța Supremă care va da o soluție definitivă în cazul lui Ion Ficior, scrie Digi24.ro.

În motivarea deciziei, instanța Curții de Apel București a arătat că regimul de detenție de la colonia de muncă Periprava și la Colonia Grind a fost deosebit de dur. Deținuții erau bătuți, înfometați și lăsați fără asistență mnedicală. Atunci când unul dintre deținuții politic murea, gardienii susțineau că se cheltuiește mai puțin pentru hrană.

Ion Ficior a fost trimis în judecată în august 2014. Fostul comandant este acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici. Asta a condus la moartea a 103 oameni.

„Din probele administrate în cauză până la acest moment a reieşit faptul că regimul de detenţie aplicat de către Ficior Ioan, în perioada în care a deţinut funcţii de conducere în cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum: condiţii de detenţie mizerabile şi inumane, rele tratamente; lipsa hranei adecvate; frigul extrem din barăci şi aglomerare excesivă; lipsa apei potabile care era înlocuită cu apă murdară scoasă direct din Dunăre; lipsa medicamentelor şi a asistenţei medicale sau refuzul de a acorda asistenţă medicală adecvată; aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament”, au arătat procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în rechizitoriu.

Un caz similar a fost cel al lui Alexandru Vișinescu. Fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost condamnat definitiv, în 10 februarie, la 20 de ani de închisoare. Decizia a reprezentat o premieră din punct de vedere judiciar deoarece Vișinescu este primul condamnat pentru fapte comise în urmă cu peste 50 de ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News