Astfel, după ce aseară a jignit-o în emisiunea ”Un show păcătos” de la Antena 1, pe subalterna sa Anca Cârcu, făcând-o c***ă şi prostituată,  şi a înjurat-o de mamă, Vadim s-a ales astăzi cu mai multe reclamaţii făcute de către aceasta, atât în România cât şi la Bruxelles.
Sexy peremista îl acuză pe ”Tribun” de faptul că a folosit expresii triviale la adresa ei, a înjurat-o şi a minţit în legătură cu trecutul acesteia. Anca Cârcu le cere celor de la CNCD, aşa cum a făcut şi în cazul deputatului independent George Becali, să îl amendeze pe Vadim Tudor pentru insultele aduse, insulte care în opinia peremistei, îi afectează imaginea publică, întrucât Vadim a spus numai neadevăruri desprea ea.
”Nu credeam că Vadim este atât de josnic. Limbajul său este suburban, exact ca al unui mahalagiu. Mă acuză de prostituţie, de şantaj, de faptul că aş fi amanta unui om pe care nu l-am văzut în viaţa mea, domnul deputat Ghiţă. Am decis să pun capăt acestui scandal în care Vadim m-a târât, doar pentru a îşi mai face publicitate. Dar este una negativă, nedemnă de un tată de fete, de un om care reprezintă România în Parlamentul European. Sper că cei de la CNCD vor judeca corect plângerea mea şi îmi vor da câştig de cauză”, a spus, pentru Libertatea, Anca Cârcu.
Mai mult, aceasta îi va deschide un proces de calomnie lui Vadim Tudor şi îl va reclama şi la Parlamentul European, actualul loc de muncă al liderului PRM.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI