În acest dosar ( 49701/300/2015), clientul reclamase faptul ca ratele sale au crescut foarte mult, din cauza majorării masive a cursului la francul elvețian, și, ca urmare, a contestat clauzele din contract, pe motiv ca acestea sunt abuzive. Avocatul Adrian Cuculis, care reprezentat clientul respectiv în instanța de judecată, a precizat pentru Libertatea că decizia instanței este foarte importantă și pentru faptul că aceasta a stabilit, în premieră, și denominarea plăților în moneda națională, nu doar înghețarea cursului. “În celelalte procese, denominarea era, de regulă, respinsă, și se aproba doar înghețarea cursului. Dar, în acest caz, instanța a obligat banca să primească de la imprumutat, care avea un contract de 86.000 franci elvețieni, semnat in 2007, toate plățile aferente, în monedă națională, adică, în lei. Astfel, împrumutatul scapă de orice risc valutar. Decizia este definitivă și trebuie să se pună în aplicare deîndată”- a spus Av. Cuculis.
Iată sinteza deciziei instanței de judecată: „Instanța admite acțiunea (…). Constată caracterul abuziv al clauzelor stipulate în contractul de credit nr.52073747/19.12.2007, la art. 8.1 și art.9.1. Declară nulitatea absolută a clauzelor menționate anterior. Dispune stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăților, în temeiul contractului, la valoarea de la momentul semnării contractului, respectiv, la valoarea de 2,1342 lei/CHF”. Ca urmare, cursul de 2,1 lei/ 1 franc elvețian va fi aplicat pentru toată perioada derulării contractului.