Acum, șoseaua are o bandă şi jumătate pe sens, drept urmare şoferii sunt nevoiţi să intre pe contrasens pentru a face o depăşire. Aşa s-a întâmplat şi duminică, 24 septembrie, atunci când 4 oameni şi-au pierdut viaţa în urma unui accident groaznic.
Accidentul a fost surprins și de camera de la bordul unei mașini. Atenție, imagini șocante!
Așadar, din 2019, ar urma să fie montate aşadar separatoare de sens pe tot drumul, aşa cum există deja și pe mai celebrul Drum Național 1 (DN1).
De asemenea, planul prevede ca drumul să aibă, alternativ, pe fiecare sens, câte două benzi, pentru a se putea face depăşiri.
Această soluție a fost oferită și de Asociația Pro Infrastructură (API), pentru ca accidente frontale precum cel de duminică să nu mai aibă loc.
„Soluția pentru DN2 este simplă, relativ ieftină și ușor de pus în aplicare: transformarea în profil 2+1 alternativ, așa cum a demonstrat cu succes liderul european în siguranță rutieră, Suedia. În această țară scandinavă există aproximativ 3000 de km de drumuri 2+1 alternativ, cu lățimea de 13 metri (platforma DN2/E85 între București și Roman este la fel de lată)”, potrivit API.
Asociația Pro Infrastructură mai arată că VTI, institutul suedez de cercetări rutiere, a evaluat mai mult de 2000 de kilometri de tronsoane 2+1 alternativ timp de zece ani și concluzia este că „acest standard oferă siguranță la nivel de autostradă deoarece numărul de victime raportat la numărul de vehicule este aproximativ același ca pe autostradă”.
„Comparativ cu o șosea de aceeași lățime, care însă permite intrarea pe contrasens (fără parapet), s-au constatat de cinci ori mai puține victime! Un drum 2+1 alternativ are în total 3 benzi de circulație, iar banda din mijloc este folosită pentru depășire, alternativ, la fiecare 1,2-3 km în funcție de situația din teren”, arată sursa citată.
API precizează că, în Suedia ,sensurile de mers sunt separate prin parapet care, pe cele mai multe sectoare, este din cabluri elastice subțiri dar foarte rezistente, fiind vorba despre tehnologia Wire Rope Safety Barrier, iar în caz de impact parapetul nu permite ca vehiculul să intre pe contrasens.
Aceeași tehnologie a fost folosită pe DN2, însă numai pe o porțiune scurtă, în localitatea Afumați, precizează Digi 24.
În fiecare an, aproximtiv 70 de persoane mor în accidente pe DN2 (E85), țara noastră fiind o adevărată campioană, în sensul negativ, în Europa, după numărul de decese cauzate de accidentele rutiere: 1.951 persoane și-au pierdut viața pe șoselele din țară, doar în 2017.
- Foto: Asociația Pro Infrastructură
Citește și: Bucureștiul, capitala europeană care se încinge cel mai repede. Avem cea mai rapidă creștere a temperaturii medii în ultimii 17 ani
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro