INTERVIU | Șerban Iosifescu, expert în educație: La ce trebuie să se uite părinții și elevii când aleg un liceu. Cum ajunge codul poștal să prezică nivelul de studii al copiilor (I)

Șerban Iosifescu este președintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), adică a instituției care evaluează calitatea școlilor și a liceelor din România. A lucrat ca expert în proiecte educaționale atât pentru comunitățile defavorizate din România sub umbrela UNICEF sau a Băncii Mondiale, cât și în Finlanda sau Spania. Totodată, Șerban Iosifescu a lucrat ca cercetător la Institutul de Științe ale Educației, dar și ca director de școală sau profesor.

Zilele acestea are loc înscrierea elevilor care au terminat clasa a VIII-a la liceu. Libertatea i-a adresat câteva întrebări lui Șerban Iosifescu pentru a înțelege ce mai înseamnă un liceu bun și la ce ar trebui să se uite părinții și adolescenții când aleg unitatea de învățământ unde își vor petrece următorii patru ani.

Libertatea: – Ce mai înseamnă un liceu bun în prezent?
– Un liceu bun este cel care produce rezultate: procent mare de promovare la examenul de bacalaureat și de trecere în învățământul superior, dar în urma unui proces de învățământ care a adăugat ceva nivelului cu care elevii au intrat în respectivul liceu.

Recomandări

Motivele invocate de judecători pentru care Laura Crișan și complicii săi au fost eliberați din arest în dosarul asasinatului cu bombă de la Arad

Este firesc pentru un liceu care își recrutează elevi care au avut medii peste 9 la evaluarea națională să aibă, după patru ani, 100% promovare la bacalaureat. Profesorii din colegiile de elită lucrează cu elevi selectați: capabili de performanță și proveniți, de regulă, din familii educate și cu un nivel material ridicat. Dar acest lucru nu înseamnă că profesorii din acele colegii fac un efort mai mare decât cei din liceele care recrutează elevi cu rezultate mai scăzute.

Unde este o valoare adăugată mai mare? La un liceu care recrutează elevi cu media peste 9 la evaluarea națională și îi duce pe toți la nivel de bacalaureat cu o medie, pe liceu, de 8,50 sau la un liceu din mediul rural, unde cea mai mare medie de intrare este 5 și obține 25% promovare la Bac, cu o medie de 6,50?

Șerban Iosifescu, președinte ARACIP

Opinia generală a părinților se oprește însă la note. Este o trăsătură culturală prezentă și în Franța, Anglia, dar nu și în Germania, Austria sau Finlanda. Adică, în prima categorie de țări părinții gândesc similar cu părinții din România, iar în cea de-a doua categorie părinții gândesc mai pragmatic: contează, adesea, mai mult, să ai o meserie bună decât să ajungi la nivel de bacalaureat.

Liceele bune cer de la elevi, dar nu neapărat le și oferă

– Și atunci de ce ajung aceste licee să fie considerate ca fiind bune?
– Pentru că acestea “cer” elevilor: efort, timp pentru multele teme pentru acasă sau bani pentru meditații. Nu neapărat pentru că “oferă”: metode moderne de predare și învățare, acces la resurse etc. Mai este și un alt aspect, știut mai mult din convorbiri informale, nu din declarații oficiale, pentru că puțin profesori și părinți ar recunoaște public acest lucru:

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: Ce cred românii despre dezbaterile electorale

Școlile și liceele “bune” au procente foarte mici de elevi “altfel“ sau “dificili”: cu dizabilități, săraci, de etnie romă. Cum apare un astfel de caz, imediat se face o coaliție între părinți și profesori pentru a alunga “intrusul“. Desigur, sub flamura celor mai bune intenții: “îi ține pe ceilalți copii în loc”, “ne deranjează copiii”, “dacă nu face față cerințelor înalte de la noi, să plece la altă școală” etc.

Cele trei criterii la care ar trebui să se uite elevii și părinții

– Atunci la ce ar trebui să se uite copiii și părinții când aleg un liceu?
– În primul rând, la rezultate. Dar m-aș uita nu doar la procentele de la Bac, ci și la:
– rezultatele și atenția acordată elevilor care au o capacitate/motivație mai mică pentru învățare, cum este în cazul copiilor cu dizabilități sau aparținând altor minorități defavorizate. De aici poți vedea că școala e capabilă să lucreze și cu copii care au dificultăți în învățare, nu numai cu cei capabili și motivați.
– atenția acordată și altor aspecte ale dezvoltării personale, nu numai laturii intelectuale. Dacă există consilier în școală, dacă există preocupare și programe pentru învățarea socială și emoțională, dacă sunt dezvoltate competențele civice prin voluntariat. În general, dacă există preocupare pentru ceea ce se numește “competențe pentru viață” și pentru starea de bine a elevilor.

Recomandări

Ce s-a ales de afaceristul Jenică Ioniță, fost partener cu Dragoș Băsescu și omul oligarhului rus Oleg Deripaska în România. Execută 14 ani de pușcărie în China

Apoi, m-aș uita la atmosfera din liceu, începând cu mediul fizic – cum arată sălile de clasă, pereții etc. Este o școală prietenoasă cu elevii, adică este școala lor sau a profesorilor și directorului? Când intru într-o școală ar trebui să am niște “indicatori” pe care îi urmăresc. De exemplu, raportul “fețe zâmbitoare”/ “fețe încruntate” sau raportul „produse ale elevilor”/ „produse ale profesorilor” pe pereții sălilor de clasă. Așa pot vedea cine este în centrul atenție: elevii sau cadrele didactice?

Un examen cu miză mare n-are ce căuta în învățământul obligatoriu

– Ce părere aveți despre actualul sistem de repartizare a elevilor la liceu care ține cont în proporție de 80% de rezultatele evaluării naționale?
– Aici sunt foarte multe lucruri de discutat:

1) “Un examen cu miză mare, adică unul care determină traseul ulterior și cariera absolventului, nu are ce căuta în interiorul învățământului obligatoriu. Și nu o spun numai eu, o spune și OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). După părerea mea, un astfel de examen și-ar găsi locul după ce absolventul primește ceea ce se numește “certificat de finalizare a învățământului obligatoriu”.
2) Examenul este disciplinar – măsoară două discipline: limba română, matematică, plus limba maternă pentru elevii de altă naționalitate -, deci evaluează o mică parte din curriculumul parcurs.

Ca urmare, cred că irosim multe talente și pasiuni, cum ar fi pentru artă, istorie, științele naturii, geografie, limbi străine etc., prin condiționarea evoluției în școală și carieră de rezultatele obținute la doar două discipline de studiu.

Șerban Iosifescu

3) Măsoară cunoștințe și abilități intelectuale de nivel redus, cum este și capacitatea de retenție și de reproducere a unei informații, mai puțin abilitățile de nivel înalt: analiză, sinteză, evaluare etc. De aici rezultă și “industria” comentariilor la limba română și a exercițiilor la matematică, după principiul “mai mult despre același lucru”, care îl lasă pe copil dezarmat în fața oricărui lucru nou.

De aici și opoziția îndârjită a profesorilor și a părinților față de probele transdisciplinare (n.r.- îmbină cunoștințele de la mai multe materii), care ar măsura tocmai aceste abilități și competențe de nivel înalt – neformate în școală.

Acest mod de repartizare este ca oricare altul. Sunt convins că, dacă am lăsa liceele să-și selecteze elevii prin examen sau alte probe de admitere, am obține exact aceleași rezultate care duc la segregarea școlilor, semnalată și de datele PISA.

Codul poștal îți determină educația

– Despre ce fel de segregare vorbim?
– În primul rând, de o segregare rezidențială. Nu este urmărită intenționat, dar de pe urma acesteia beneficiază școlile “bune”. Aproape toate școlile “bune” sunt în cartiere “bune”: bogate, educate, cu multe resurse comunitare.

Datele arată, fără nicio îndoială, că factorul care prezice cel mai bine nivelul de studii care va fi atins, cât și câștigurile de pe parcursul vieții, starea de sănătate, criminalitatea etc. este codul poștal sau strada și comunitatea unde locuiești.

Șerban Iosifescu, președinte ARACIS

Pentru că asta determină ce școală vei urma, ce vei lucra, dacă rămâi în comunitatea respectivă, cum îți petreci timpul liber, cum îți întemeiezi o familie etc. Tot studiile arată că resursele educaționale din familie și comunitate sunt mai importante pentru rezultatele obținute decât resursele școlii.

– Totuși, de unde apar aceste diferențe între colegiile de top și liceele obișnuite?
– Diferențele țin, în primul rând, de comunitatea în care funcționează școala, adică de elevi și familiile lor, mai puțin de profesori. Cum ajunge o școală să fie considerată “bună”? În primul rând, dacă este într-un cartier sau o comunitate bogată.

Spuneam că rezultatele școlare sunt prezise de mediul de proveniență. Prin absolvenții cu rezultate bune, școala capătă renume și atrage alți părinți, dispuși să investească pentru a ajunge la respectiva școală. Inclusiv să dea șpagă pentru mutația fictivă în circumscripția unde se află unitatea de învățământ dorită, dar asta nu se aplică liceelor, ci doar școlilor.

Astfel, prin aflux de părinți bogați și educați, școala obține, în continuare, rezultate bune. Evident, și profesorii preferă aceste școli: este mult mai ușor să lucrezi cu copii motivați și capabili de învățare.

Acești copii obțin note mari, premii la olimpiade și concursuri, ceea ce crește renumele școlii și al profesorilor respectivi, nu pentru că ar fi neapărat mai buni, ci pentru că are elevi selectați.

– Știu că citiți mult despre ce se întâmplă în alte țări. Care este diferența dintre “un liceu bun din România“ și “unul bun din afară“?
– În unele țări este exact ca la noi, în altele, liceele caută o diversificare a elevilor. Am vizitat la Bielefeld, în Germania, un liceu cu bun renume, dar care își recrutează elevi urmărind, programatic, diversitatea, inclusiv în privința rezultatelor școlare.

Directorul școlii respective mi-a spus că a refuzat elevi cu rezultate foarte bune, pentru că realizase “cota” de elevi de acest tip, și că încearcă să atragă elevi mai puțin favorizați, inclusiv din rândul imigranților. La fel, în SUA, multe astfel de școli, trag la sorți copiii înscriși, dar păstrând și criteriile privind diversitatea elevilor înscriși.

Este, în fond, o chestiune de valori: noi, românii, preferăm segregarea în loc de incluziune. Vezi, în acest sens, și isteria “claselor de nivel” sau “speciale”, cu examene la clasa a V-a, care n-ar trebui să existe.

Această preferință culturală se manifestă la nivelul întregii societăți: în toate sondajele de opinie suntem printre cele mai intolerante națiuni față de minorități din Europa.

– Ar fi mai realist să ne uităm la ce se întâmplă la alte țări din estul Europei decât în Finlanda, văzută ca model de toată planeta?
– Eu aș zice să nu copiem un model sau altul, indiferent care este acela. Orice model are o istorie, s-a construit într-o anumită cultură, care nu poate fi copiată. Ne putem inspira din bunele lor practici, dar cu pilotare: să vedem ce merge și ce nu.

Dar întâi ar trebui să ne clarificăm ce vrem noi de la școală. Avem o tradiție, de la începuturi, de învățământ selectiv și elitist. Vrem să o continuăm sau ne îndreptăm spre un învățământ incluziv? Aceasta este întrebarea fundamentală, cred eu.

A doua parte a interviului apare mâine, în Libertatea.

foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro