Anul şcolar se încheie pe 12 iunie, într-un context unic în istoria învăţământului din România, cu şcolile închise, din cauza epidemiei de coronavirus.
Ministerul Educaţiei transmite că serbările şcolare de final de an nu sunt permise, ţinând cont că ne aflăm încă în stare de alertă.
”În România, la ora actuală, este instituită, pentru o perioadă de 30 de zile, starea de alertă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/15 mai 2020, urmare a evoluției situației epidemiologice naționale și internaționale, determinată de răspândirea noului coronavirus/SARS-CoV-2.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 55/15 mai 2020, revenirea în unitățile de învățământ vizează doar elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anii terminali din școala profesională și școala postliceală, în condiții de siguranță, întrucât, începând cu data de 2 iunie, pentru o perioadă de două săptămâni, se derulează doar activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale, în contextul respectării unor măsuri stricte de prevenire/protecție”, a transmis ministerul.
În aceste condiții, singura variantă de organizare a festivităților, la care au apelat deja unele școli din țară, sunt platformele online.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro