Jucătoarea americancă a explicat ce s-a întâmplat înainte de a suferi cea mai mare înfrângere din carieră în meciul cu Johanna Konta care a reușit, în turneul de la San Jose, să se impună cu 6-1, 6-0. Serena Williams a dezvăluit că a aflat, cu câteva clipe înainte de a intra în teren, că ucigașul surorii ei, Yetunde Price, a fost eliberat din închisoare.
Johanna Konta a reușit, la începutul lunii august, să-i administreze Serenei un scor sever: 6-1, 6-0, în primul tur al turneului pe hard de la San Jose (SUA). Totul a durat mai puțin de o oră (53 de minute), perioadă în care învingătoarea a câștigat 12 game-uri la rând.
Într-un interviu acordat pentru revista Time, Serena Williams a explicat ce s-a întâmplat în ziua meciului cu Johanna Konta, ce a făcut-o să-și piardă focusul pe terenul de tenis.
Fostul nr 1 mondial a povestit că, înainte cu 10 minute de a începe meciul, ea a intrat pe Instagram unde a primit o veste devastatoare. Bărbatul care fusese condamnat pentru uciderea surorii ei vitrege, Yetunde Price, fusese eliberat din închisoare, potrivit theguardian.com.
„Nu am putut să-mi scot din minte acest lucru. A fost greu pentru că nu mă puteam gândi decât la ei (la cei trei copii ai lui Yetunde Price)…și la ce înseamnă ei pentru mine. La cât de mult îi iubesc. Orice ar fi, sora mea nu poate să fie adusă înapoi pentru bună purtare”, a spus Williams.
Robert Maxfield, bărbatul care a fost condamnat în 2006 la 15 ani de închisoare pentru că a omorât-o pe Yetunde Price, în 2003, a fost eliberat după 12 ani petrecuți în închisoare pentru bună purtare.
Yetunde a murit la 31 de ani în Compton. Ea se afla pe scaunul din dreapta al mașinii iubitului ei când a fost lovită de un glonț tras de Maxfield.