Într-o postare distribuită pe rețeaua X, fosta campioană a susținut că ea și familia ei nu au fost primiți pe terasa restaurantului Peninsula. Totodată, aceasta a subliniat că a fost prima dată când i s-a refuzat accesul alături de familie, potrivit The Independent.
„Da, @peninsulaparis”, a scris ea. „Mi s-a refuzat accesul pe terasă cu copiii mei, pentru a mânca într-un restaurant gol, cu locuri frumoase [sic]. Întotdeauna o premieră.”
Postarea a strâns mii de comentarii, iar fanii au susținut-o imediat pe marea campioană de tenis. Unul dintre ei s-a referit la averea de aproape 100 de milioane de dolari a lui Williams și i-a scris: „Poți cumpăra tot blestemul de loc”, în timp ce un altul a adăugat: „Cine nu face loc unei regine?” „Vi s-a refuzat accesul pentru că slujeau prejudecăți”, a remarcat altcineva. „Să le fie rușine!”, a fost comentariul unei alte persoane.
Cum s-au apărat reprezentanții hotelului
Hotelul în cauză s-a apărat, spunând că în acea noapte toate mesele erau rezervate din timp și i-a transmis un mesaj marii campioane în care cere scuze.
„Stimată doamnă Williams”, i-a transmis hotelul.
„Vă rugăm să acceptați scuzele noastre cele mai profunde pentru dezamăgirea pe care ați avut-o în seara asta. Din păcate, locația noastră de pe acoperiș era într-adevăr plină, iar singurele mese neocupate pe care le-ați văzut aparțineau restaurantului nostru gourmet, «LOiseau Blanc», care era rezervat în totalitate”.
Nadia Comăneci, „Zeița de la Montreal”, și Serena Williams s-au numărat printre personalitățile sportive marcante care au luat parte direct la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de pe 28 iulie. Torța olimpică a fost purtată pe Sena într-o barcă cu Nadal, Serena Williams, Carl Lewis și Nadia Comăneci.
Yikes @peninsulaparis Ive been denied access to rooftop to eat in a empty restaurant of nicer places 🫠 but never with my kids. Always a first. 🙄#Olympic2024 pic.twitter.com/lEGJR5WoEn
— Serena Williams (@serenawilliams) August 5, 2024
Sab000 • 06.08.2024, 14:27
Pai credeți ca o să-l vedeți pe Federer ca postează *** de genu? Asta înseamnă cultura americană, un gunoi care se crede shaorma cu de toate.
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
klaudiumosoiu • 06.08.2024, 11:21
Numai aere .... nu cred ca a murit de foame. Rezervarea ... inseamna ca locul este ocupat. Dar stie asa ceva serena ?? Sa stea in banca ei ... mofturoasa.
radumatei • 06.08.2024, 10:54
A văzut că nu merge cu „bă, voi știți cine sunt eu?” și acum se victimizează cu „vai, mi-au lăsat copiii nemâncați”.