„Decizia Poloniei este provocatoare şi fără precedent. Nu doar că Varşovia s-a discreditat în această manieră, dar ea a adus un prejudiciu ireparabil autorităţii întregii OSCE”, a reacționat sâmbătă Ministerul rus de Externe, într-un comunicat.

O sursă din interiorul președinției poloneze a OSCE a explicat pentru AFP decizia Poloniei.

„Aşteptăm de la Federaţia Rusă să aleagă membrii delegaţiei sale conform cu reglementările în vigoare”, a declarat sursa.

Potrivit acestei surse, delegaţia rusă nu trebuie să „includă persoane sancţionate de către Uniunea Europeană în urma ofensivei ruse în Ucraina declanşate pe 24 februarie, printre care Serghei Lavrov”.

Reuniunea celor 57 de miniştri de externe din Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) va avea loc pe 1 şi 2 decembrie la Lodz, în centrul Poloniei.

Potrivit Moscovei, delegaţia rusă va fi condusă de ambasadorul rus la OSCE, Aleksandr Lukacevici.

De la crearea sa în 1975, în plin „război rece”, pentru a favoriza dialogul între Vest şi Est, OSCE are sediul la Viena. Reuniunea ministerială anuală, la care în mod normal Serghei Lavrov participă, este organismul central al acestei organizaţii internaţionale, notează AFP.

 
 

Urmărește-ne pe Google News