Lavrov a declarat că, „dacă acordul este aplicat pe jumătate, atunci chestiunea prelungirii sale devine mai degrabă complicată”, precizând că prevederile înţelegerii care trebuiau să fie în favoarea Rusiei nu au fost „deloc” aplicate.

„Nu putem prelungi decât ceea ce se aplică deja”, a insistat ministrul de externe al Rusiei, în cadrul unei conferinţe de presă organizate după o întâlnire la Moscova cu omologul său saudit, Faisal bin Salman Al Saud.

„Iniţiativa privind exportul de cereale pe Marea Neagră”, denumirea oficială a acordului privind exporturile de cereale ucrainene prin porturile Ucrainei, rezultă dintr-un pact încheiat pe 22 iulie anul trecut şi care a permis atenuarea crizei alimentare mondiale provocate de invazia rusă din Ucraina.

Vital pentru aprovizionarea alimentară la nivel mondial, acordul a fost prelungit la mijlocul lunii noiembrie pentru cele patru luni de iarnă şi urmează să expire în curând, pe 18 martie.

Noi acuzații la adresa Occidentului aduse de la Lavrov

Ucraina a făcut apel marţi la eforturi internaţionale pentru a menţine deschise căile maritime în Marea Neagră, folosite pentru transportul cerealelor sale, iar secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a cerut în timpul G20, la începutul lunii martie, ca Rusia să reînnoiască acordul.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

În schimb, Rusia se plânge că partea din acord care trebuia să îi permită să exporte îngrăşăminte fără sancţiuni occidentale nu este pe deplin respectată, în opinia sa.

„Colegii noştri occidentali, SUA, UE, declară patetic că nicio sancţiune nu vizează produsele alimentare şi îngrăşămintele, însă asta nu este o poziţie onestă”, a afirmat Lavrov.

„Sancţiunile le interzic navelor ruse care transportă cereale şi îngrăşăminte să intre în porturile corespunzătoare (şi) le interzic navelor străine să intre în porturi ruse pentru a recupera aceste încărcături”, a mai susținut șeful diplomației ruse.

Potrivit lui Lavrov, preţul asigurărilor (pentru nave) a crescut de patru ori din cauza sancţiunilor” occidentale.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

seaman651   •   09.03.2023, 22:53

Javrov este un tip complicat. Minciunile lui sunt de tipul Sheldon: ununravelable.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI