Ucraina a lansat incursiunea în regiunea Kursk din vestul Rusiei pe 6 august, fiind considerat cel mai amplu atac străin asupra Rusiei de la cel de-Al Doilea Război Mondial. În prezent, ucrainenii controlează o porţiune de circa 1.200 de kilometri pătraţi de teritoriul rus.
Președintele rus Vladimir Putin a promis că va exista un răspuns demn din partea Rusiei la acest atac.
Marți, Serghei Lavrov, care este ministrul de externe al lui Putin de peste 20 de ani, a declarat că Occidentul caută să escaladeze războiul din Ucraina şi „să-şi facă rost de probleme”, dacă va lua în considerare cererile Ucrainei de a slăbi restricţiile privind utilizarea armelor furnizate din străinătate.
„Acum confirmăm încă o dată că să te joci cu focul – şi ei sunt ca nişte copii mici care se joacă cu chibriturile – este un lucru foarte periculos pentru adulţii cărora li s-au încredinţat arme nucleare în una sau alta dintre ţările occidentale”, a declarat Lavrov jurnaliştilor de la Moscova.
Şeful diplomaţiei ruse a menţionat în context că, în prezent, Rusia îşi „clarifică” doctrina nucleară.
„Este foarte important să înţelegem că avem propria noastră doctrină, inclusiv doctrina privind utilizarea armelor nucleare, care, de altfel, este în curs de clarificare şi pe care oficialii americani o ştiu foarte bine”, a subliniat Lavrov, în cadrul unei conferinţe de presă, după discuţiile cu ministrul de externe din Yemen, Shaya Mohsen al-Zindani.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_bc2468b97adc768129c37193b21d8193.jpg)
Lavrov a reamintit poziţia părţii americane, care consideră că, în cazul unui nou război mondial, Europa va suferi în primul rând.
„Americanii asociază fără echivoc discuţiile despre al treilea război mondial cu ceva care, Doamne fereşte, dacă se va întâmpla, va afecta inclusiv Europa”, a spus Lavrov.
De la începutul războiului, Putin a avertizat în repetate rânduri cu privire la riscul unui război mult mai amplu, care ar implica și cele mai mari puteri nucleare ale lumii, deşi a declarat că Rusia nu doreşte un conflict cu alianţa NATO, condusă de SUA.
În schimb, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat la începutul acestei luni că atacul asupra regiunii ruse Kursk a arătat că amenințările Kremlinului cu represaliile au fost o cacealma.
Zelenski a spus că Ucraina, din cauza restricţiilor impuse de aliaţi, nu a putut utiliza armele de care dispune pentru a lovi unele obiective militare ruseşti. El a îndemnat aliaţii să fie mai îndrăzneţi în deciziile lor cu privire la modul de a ajuta Kievul în război.
Rusia a susținut că armamentul occidental, inclusiv tancurile britanice și sistemele de rachete americane, au fost folosite de Ucraina la Kursk. Kievul a confirmat că a folosit rachete americane HIMARS pentru a distruge poduri din Kursk.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4a22b82a731ebb3e8dca79dd36379f3b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bf41938cb40c3627a907bf4b76f1eff9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22f86e1628e1a4d395afee7af9020568.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8850f222472416c9633f2423edb0220f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b7c23fecdcefe56e0885565fe909e326.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_153a2471fe508566f1a11db79855a5e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_edf78021cd4806f746526d2fd519e84a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2cc2f07ba0a9e3ebb0bb94d18642fdcc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_90a5836c3def388e589f1ecd977038a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_33cae733c1084d454c982b7876e46045.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_8d5c7a8e444aa457fd174719e8afdcfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_34c917340766fcb215347afadd7258b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_df7e8f4c0d1502fc5f0f9b16fb813e7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4d26aaa997f9809b761823ffe308610c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_45dbefa9847b653c38fe7dc1796de5bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_cf46df0d603f91da33362c2409180012.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_9e767df6dc18cb5704a0abe9b642a22a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0f6201194691fe333e31f7d46e398205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f908da1961b1ee907a41ccd29ae80a33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_78db589cbe0c4b14a997ddbbd04367c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_02af433974e4a52ace6dd4eb3564d8aa.jpg)
seaman651 28.08.2024, 17:56
*** se plictiseste si mai face putina gargara.
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
doritor 28.08.2024, 12:55
Aha recunosti ca Kursk e teritoriu rusesc. Atunci de ce nu recunosti si teritoriile celorlalte tari ,in speta Ucraina. Ca granitele au fost trasate dupa „smecheriile” lui Stalin sau Brejnev ca sa existe zone istorice amestecate cu autohtoni deportati si rusi implantati in ele de la Moldova pana-n Kamceatka, acum ar trebui s-o lasati asa cum e chiar daca credeti ca v-ati pacalit. Coridorul prin nordul marilor Caspica si Neagra a fost de trecere sau ocupat perioade mai lungi sau mai scurte de zeci de neamuri de la sciti, cimerieni, amazoane, sarmati, alani, izagi, goti, huni, turci onoguri, kutriguri, bulgari apoi hazari cu maghiari, pecenegi si cumani pana la mongoli. Cine e stapan acolo ca niciunul n-a venit cu act de proprietate semnat de vreun dzeu pamantean?!! Pamant sau bogatiile lui nu poate apartine unei persoane anume neexistand drept istoric de mostenire sau cumparare. El apartine unei natiuni cu drept de folosinta in interesul cetatenilor ei.
gri57 28.08.2024, 11:36
cu alte cuvinte Rusia ARE DREPTUL de a ucide distruge si deporta si victima NU are dreptul sa se apare si daca se apară orcii amenință cu arma nucleara ! Hiene turbate care de 3 sute de ani asta fac - anexează teritorii si ucid populații întregi...
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.