„Continuăm să facem apel la Occident să dea dovadă de maximă reținere în acest domeniu extrem de sensibil. Pentru a reduce la minimum riscurile nucleare, este important ca în practică să rămânem angajați față de postulatul inadmisibilității războiului nuclear, confirmat de țările din cadrul grupului celor cinci state nucleare în declarația comună din 3 ianuarie 2022″, a declarat el pentru agenția TASS, controlată de statul rus.

„În conformitate cu logica stabilită în document, orice confruntare militară între puterile nucleare trebuie să fie prevenită, deoarece implică riscul unor catastrofe”, a mai spus șeful diplomației ruse.

„În special, (în declarația din 2022, n.r.) se subliniază faptul că Rusia se pronunță pentru formarea unei arhitecturi reînnoite și mai stabile a securității internaționale, bazată pe asigurarea predictibilității și a stabilității strategice globale, precum și pe respectarea principiilor egalității, securității indivizibile și considerării reciproce a intereselor părților”, a conchis Lavrov.

În același interviu, Lavrov a declarat că nu au fost primite idei semnificative din partea Washingtonului privind reluarea contactelor diplomatice complete între Rusia și SUA.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

„Acum este dificil să spunem ceva despre punerea în aplicare a contactelor bilaterale complete prin intermediul ministerelor de externe”, a spus cel mai important diplomat rus.

„Nu au existat idei semnificative din partea americanilor pe această temă”, a mai declarat Lavrov pentru TASS.

„Noi, la diferite niveluri, inclusiv la cel mai înalt, am subliniat în mod repetat că nu ne ferim de un dialog constructiv”, a adăugat ministrul.

Anterior în cursul lunii decembrie, președintele rus Vladimir Putin a sugerat posibilitatea ca Rusia să renunțe în mod oficial la doctrina militară de a nu fi prima care folosește arme nucleare într-un eventual conflict, la câteva zile după ce a avertizat asupra amenințării „tot mai mari” a unui război nuclear, și să adopte doctrina atacului nuclear preventiv, precum SUA.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI