„Am confirmat angajamentul exportatorilor ruşi de produse cerealiere de a-şi respecta toate obligaţiile”, a declarat Serghei Lavrov într-o conferinţă de presă, după convorbiri cu omologul său egiptean, Sameh Shoukry.
„Preşedintele Vladimir Putin a subliniat de asemenea aceasta în cursul unei recente discuţii telefonice cu preşedintele egiptean (Abdel Fattah) al-Sissi”, a adăugat șeful diplomației ruse, care urmează să viziteze săptămâna viitoare și Uganda, Etiopia şi Congo.
Declaraţiile lui Serghei Lavrov vin la o zi după ce armata rusă a bombardat oraşul-port Odesa, care are un rol-cheie în reluarea exporturilor de cereale ucrainene.
Acordul semnat vineri la Istanbul între Rusia şi Ucraina, sub egida ONU și a Turciei, prevede crearea unor „culoare securizate” care să permită circulaţia în Marea Neagră a navelor comerciale, pe care Moscova şi Kievul se angajează să nu le atace.
Pactul trebuie să permită exportul a 20 până la 25 de milioane tone de grâne blocate în Ucraina şi să faciliteze exporturile agricole ruseşti, inclusiv cele de îngrășăminte, reducând astfel riscul unei crize alimentare mondiale, în special în Africa.
Rusia a obţinut garanţia că sancţiunile occidentale nu se vor aplica nici direct, nici indirect exporturilor sale de produse agricole şi de îngrăşăminte.
„Secretarul general al ONU şi-a asumat responsabilitatea de a ridica aceste restricţii ilegale luate de SUA şi de Uniunea Europeană împotriva lanţurilor logistice şi financiare ruseşti”, a mai afirmat Lavrov duminică, la Cairo.
Sâmbătă, forţele ruse au lansat patru rachete de croazieră Kalibr asupra portului Odesa, conform Kievului. „Am doborât două rachete, dar alte două au lovit teritoriul portului şi, în mod evident, cerealele”, a adăugat acesta.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia