„Sunt convins că datorită perseverenţei noastre, răbdării şi determinării noastre ne vom apăra obiectivele nobile, vitale pentru poporul şi ţara noastră, rămânând totodată deschişi la un dialog echitabil şi acorduri pentru a asigura o securitate egală şi indivizibilă în Europa”, a declarat Lavrov într-un interviu difuzat miercuri pe canalul de televiziune rus Pervîi Kanal.
El a reiterat că reluarea dialogului cu Kievul ar presupune recunoaşterea de către Ucraina a anexării de către Rusia a celor patru regiuni ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, precizând că Moscova va trebui „fireşte” să cucerească în întregime cele patru teritorii, care nu sunt controlate în prezent integral de armata rusă.
Aceste regiuni „trebuie eliberate de ameninţarea nazificării pe care au îndurat-o timp de mulţi ani”, a insistat Lavrov.
„Nu-i grabă, aşa cum a spus preşedintele Vladimir Putin. Vrem să terminăm cât mai repede posibil acest război pe care Occidentul l-a pregătit şi declanşat împotriva noastră via Ucraina”, a adăugat ministrul rus de externe în acelaşi interviu.
seaman651 • 29.12.2022, 08:59
Aici *** latra cu pricepere: RuZZia si-a atins cu rabdare, putin cate putin, obiectivele atunci cand s-a apucat sa mai invadeze cate o tara. Nu a iesit nimic atunci cand a invadat Afganistanul, nu i-a certat nimeni de cate ori a distrus Cecenia, nici cand a invadat Georgia, nici cand a omorat tot ce-a prins prin Siria, Wagner isi face de cap prin mai multe tari africane... Singura problema este ca obiectivele par a fi doar atinse ca la leapsa, practic RuZZia n-a obtinut nimic (exceptand ceea ce fura conducatorii sai).
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.