Întrebat cât de asemănătoare este situația din perioada crizei rachetelor din Cuba și cu cea de acum din jurul Ucrainei, șeful diplomației ruse a subliniat că „există asemănări”.

„Atât în 1962, cât şi acum vorbim despre ameninţări directe la adresa securităţii Rusiei la graniţele noastre. Astăzi este chiar mai aproape decât rachetele balistice Jupiter situate în Turcia. Există o campanie militară de aprovizionare a Ucrainei cu tot felul de arme”, a precizat Lavrov.

Conform acestuia, Rusia încă vede disponibilitatea SUA şi „a sateliţilor săi” de a arăta responsabilitate şi înţelepciune pentru a rezolva situaţia legată de Ucraina.

Lavrov a vorbit şi despre diferenţele faţă de criza din perioada dictatorului sovietic Nikita Hrușciov.

Diferența este că, în 1962, [liderul sovietic Nikita] Hrușciov și [președintele american John] Kennedy au găsit puterea de a da dovadă de responsabilitate și înțelepciune, iar acum, din partea Washingtonului și a sateliților săi, nu vedem încă o astfel de bunăvoință. Există o mulțime de exemple. Pentru început, șansa de negociere care a apărut la sfârșitul lunii martie la reuniunea de la Istanbul a fost ruinată, după cum putem afirma acum, la ordinele directe ale Washingtonului.

Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei:

Ministrul a adăugat că Rusia este pregătită oricând să îi asculte pe „colegii occidentali” dacă aceștia se oferă să organizeze o discuţie ţinând cont de interesele Moscovei.

„Disponibilitatea Rusiei, inclusiv a președintelui său, de a negocia [cu privire la Ucraina], rămâne neschimbată. Vom fi întotdeauna gata să ascultăm ce propuneri au partenerii noștri occidentali pentru a detensiona lucrurile, așa că, dacă vom fi abordați cu unele propuneri realiste bazate pe principiile egalității și respectului pentru interesele fiecăruia, menite să găsească compromisuri și să echilibreze interesele tuturor țărilor, bineînțeles că vom reacționa, așa cum a fost întotdeauna în trecut”, a mai spus Lavrov.

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Criza rachetelor cubaneze a adus față în față SUA și URSS, după ce Uniunea Sovietică a amplasat rachete nucleare în țara de pe continentul sud-american. Criza a început pe 14 octombrie 1962 şi a durat 38 de zile. Această criză a fost privită ca fiind momentul când Războiul Rece a fost foarte aproape să se transforme într-o confruntare nucleară care să ducă la al treilea război mondial.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI