„Americanii nu recunosc acest lucru, dar adevărul este că alte ţări împotriva cărora SUA au anunţat sancţiuni nu primesc piese de schimb pentru echipament american, inclusiv de aviaţie”, a spus Serghei Lavrov.

„Vorbim despre provocarea deliberată de daune cetăţenilor obişnuiţi care folosesc aceste vehicule, iar atunci când nu sunt furnizate piese de schimb, asta are legătură directă cu descreşterea nivelului de siguranţă”, a continuat Serghei Lavrov.

Iranul era un cumpărător major de elicoptere Bell în timpul regimului Şahului, înainte de revoluţia islamică din 1979, deşi originea exactă a elicopterului care s-a prăbuşit nu este clară.

Decenii de sancţiuni au făcut să fie dificil pentru Iran să obţină piese de schimb sau să modernizeze aparatele de zbor, comentează Reuters.

Ebrahim Raisi, 63 de ani, a murit, duminică, 19 mai, după ce elicopterul care îl transporta pe președintele Iranului, s-a prăbușit în provincia Azerbaidjanul de Est, nord-vestul țării.

Media iraniene au relatat că imaginile de la locul accidentului arată elicopterul Bell 212 fabricat în SUA cu care călătorea Raisi prăbuşit pe un vârf de munte, deşi nu există informaţii oficiale privind cauza accidentului.

Președintele iranian Ebrahim Raisi va fi înmormântat vineri, în orașul natal. Ayatollahul Ali Khamenei, a declarat 5 zile de doliu național.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News