În comentarii televizate, Serghei Lavrov a declarat că Moscova va încerca să-i dezobişnuiască pe politicienii occidentali de atitudinea lor „încrezută” şi „colonială” faţă de Rusia.
„Sperăm că se va produce o trezire la realitate”, a spus Lavrov. „Vom face tot ce ne stă în putere astfel încât colegii noştri din NATO şi UE să-şi revină cât mai curând posibil”, a adăugat el.
Şeful diplomaţiei ruse a făcut aceste declaraţii în cursul unei vizite în Belarus, aliatul cel mai apropiat al Moscovei, care organizează exerciţii aeriene cu Rusia în această săptămână, parte a unei serii lungi de activităţi militare comune ce au stârnit îngrijorarea Ucrainei că preşedintele Vladimir Putin ar putea să încerce să atragă Belarus în război de partea Rusiei.
„Avem o poziţie comună cu privire la obiectivele care trebuie atinse şi cum să ne asigurăm că nici Rusia şi nici Belarus nu sunt ameninţate de vecinii noştri – fie că este vorba de Ucraina sau de oricine altcineva”, a afirmat Lavrov într-o declaraţie după întâlnirea cu preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.
Comentariile lui Lavrov vin chiar în ziua în care fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat NATO că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar putea duce la declanşarea unui război nuclear. La aproape 11 luni de la invadarea Ucrainei, Rusia prezintă din ce în ce mai mult acest război propriului popor ca pe o luptă existenţială cu Occidentul.
În acelaşi timp, Belarusul a anunţat că miniştrii apărării din cele două ţări au vorbit la telefon.
Exerciţiile aeriene comune au început luni şi urmează să se desfăşoare până la 1 februarie, utilizând toate aeroporturile militare din Belarus, care susţine că aplicaţiile au un caracter pur defensiv.
Ucraina a avertizat în repetate rânduri cu privire la posibile atacuri dinspre teritoriul Belarusului, iar preşedintele Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că forţele ucrainene trebuie să fie pregătite la frontieră.
Relaţiile dintre Rusia şi Occident traversează în prezent o perioadă de „îngheţ” după invadarea Ucrainei de către armata rusă în februarie anul trecut, în ceea ce Moscova numeşte „operaţiune specială militară”, iar Occidentul şi Ucraina – o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva unui stat suveran, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina