Serghei Narîșkin, șeful Serviciului rus de Informații Externe (SVR), a citat informații nepublicate care, potrivit acestuia, arată că Statele Unite și Polonia, aliați în cadrul NATO, complotează pentru a restabili controlul polonez asupra unei părți din vestul Ucrainei.

„Potrivit informațiilor primite de Serviciul de Informații Externe al Rusiei, Washingtonul și Varșovia lucrează la planuri pentru stabilirea unui control militar și politic strâns al Poloniei asupra posesiunilor sale istorice din Ucraina”, a declarat Narîșkin, într-un rar comunicat de presă publicat de SVR.

Polonia a stăpânit, în diferite perioade din trecut, unele teritorii care fac acum parte din Ucraina, cel mai recent astfel de episod fiind cele două războaie mondiale. Ucraina de Vest, inclusiv orașul Liov, au fost absorbite de Uniunea Sovietică, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

SVR a mai susținut că Statele Unite discută cu Polonia un plan prin care forțele poloneze de „menținere a păcii” ar intra, fără un mandat NATO, în părți din vestul Ucrainei, acolo unde șansele unei confruntări cu forțele ruse sunt reduse.

Serviciul de Informații Externe al Rusiei, care, după căderea Uniunii Sovietice în 1991, a preluat cea mai mare parte a responsabilităților de spionaj extern ale KGB-ului din epoca sovietică, nu și-a publicat dovezile în sprijinul acestor afirmații, iar Reuters nu a putut să le verifice.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Ministerul polonez de Externe nu a putut fi contactat imediat pentru a oferi un punct de vedere asupra acuzațiilor de joi ale lui Narîșkin.

Polonia este unul dintre cei mai puternici susținători ai Ucrainei în ceea ce privește rezistența acesteia în fața invaziei ruse, trimițând arme peste graniță și primind aproximativ trei milioane de refugiați ucraineni.

Tot joi, un important parlamentar rus, senatorul Andrei Klimov, vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe, a declarat că Polonia plănuiește să stabilească controlul asupra unei părți a Ucrainei. El nu a oferit nicio dovadă în sprijinul afirmației sale.

Nikolai Patrușev, puternicul secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei și unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui Vladimir Putin, a declarat în această săptămână că Ucraina se îndreaptă, în spirală, spre o divizare în mai multe state, din cauza a ceea ce el consideră a fi încercarea SUA de a folosi Kievul pentru subminarea Rusiei.

Într-un interviu acordat ziarului guvernamental Rossiyskaya Gazeta, Patrușev a declarat că Statele Unite încearcă de ani de zile să le insufle ucrainenilor ura față de tot ce este rusesc.

„Folosindu-se de aghiotanții lor de la Kiev, americanii, în încercarea de a suprima Rusia, au decis să creeze un antipod al țării noastre, alegând cu cinism Ucraina pentru aceasta, încercând să divizeze ceea ce, în esență, reprezintă un singur popor”, a declarat Patrușev.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

„Rezultatul politicii Occidentului și a regimului de la Kiev nu poate fi decât dezintegrarea Ucrainei în mai multe state”, a punctat acesta.

Comentariile sale, după aproape nouă săptămâni de război, au oferit cel mai recent indiciu că Moscova – în ciuda faptului că a declarat de la început că nu are intenția de a ocupa Ucraina – este hotărâtă să dezmembreze țara vecină.

Săptămâna trecută, un general rus a mers mai departe, afirmând că Rusia ar trebui să cucerească întreaga parte de est și de sud a Ucrainei.

Rusia numește acțiunea sa din Ucraina o „operațiune specială” pentru a o dezarma și a o proteja de fasciști. Ucraina și Occidentul spun că acesta este un fals pretext invocat de președintele Vladimir Putin, pentru declașarea unui război de agresiune, neprovocat.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI