În cadrul unei conferințe de presă, şeful poliţiei antiteroriste Mark Rowley a spus că cei doi au fost victimele unei ”tentative de omor prin administrarea unui gaz iritant”. Rowley nu a precizat despre ce fel de substanţă este vorba.

Autorităţile britanice anunţaseră anterior că au făcut progrese în ce priveşte identificarea ”substanţei” utilizate în presupusa otrăvire a fostului agent dublu şi a fiicei sale, un element cheie în ancheta privind acest caz, la originea unei escaladări la nivel de declaraţii între Londra şi Moscova. ”Ştim mai multe (astăzi) despre substanţa folosită”, a declarat miercuri ministrul britanic de interne Amber Rudd, după o întâlnire a comitetului de urgenţă Cobra al guvernului britanic.

Fostul spion rus Serghei Skripal a fost expus unei substanțe chimice. Este în stare gravă la spital

Un fost spion rus este în stare gravă în spital după ce a fost expus unei substanțe chimice. Alături de el, în Salisbury, sudul Angliei, se afla și o femeie care a fost rănită și ea.

Presa britanică scrie că cel spitalizat este Serghei Skripal, un fost colonel al serviciilor de informaţii militare ruse acuzat de spionaj în favoarea MI6. El a fost condamnat în 2006, în Rusia, la 13 ani de închisoare, dar a ajuns în Marea Britanie în urma unui schimb de prizonieri între Londra şi Washington.

Bărbatul ar fi fost intoxicat cu fentanyl, un puternic opioid, și se află în spital “în stare critică”, a indicat la rândul său poliţia din Wiltshire, fără a furniza identitatea, la fel şi femeia de 30 de ani care era cu el. Cuplul a fost găsit inconştient pe o bancă, într-un centru comercial din Salisbury.


Citește și: O stație spațială chinezească, plină cu un material toxic, se poate prăbuși în Europa


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News