„Întâmpinăm Anul Nou într-o situaţie militară şi politică dificilă”, a spus ministrul rus.

Șoigu a salutat „curajul şi altruismul dezinteresat” al trupelor ruse care luptă împotriva a ceea ce el numeşte „neoazism şi terorism”.

În același mesaj, Șoigu a atacat Ucraina şi Occidentul pentru că încearcă să limiteze Rusia.

„E un moment în care se încearcă să se şteargă istoria noastră glorioasă şi marile noastre reuşite, să se demoleze monumente dedicate învingătorilor asupra fascismului, să fie puşi pe piedestal criminalii de război, să se anuleze şi să se profaneze tot ce este rusesc”, a adăugat Șoigu.

Deşi luptele sângeroase sunt în desfășurare pe o linie a frontului de 1.000 de km, iar Rusia nu a mai obţinut niciun câştig teritorial din primele luni ale războiului, Şoigu le-a transmis soldaţilor ruşi că, „asemeni Anului Nou, victoria este inevitabilă”.

Șoigu a fost aspru criticat de vocile pro-război din Rusia pentru eşecurile de pe câmpul de luptă din timpul celor 10 luni de război, notează Reuters.

 
 

Urmărește-ne pe Google News