„Desigur, ei încearcă clar să transforme Moldova într-o a doua Ucraină”, a declarat, joi, ministrul rus de externe, într-un interviu acordat canalului NTV.
„O astfel de abordare consumeristă din partea actualei conduceri moldoveneşti este foarte, foarte revelatoare. Atunci când ei spun: «Să începem acum aderarea la Uniunea Europeană, apoi vom vedea ce ne promit acolo, iar apoi poate vom decide dacă rămânem în Comunitatea Statelor Independente», precum şi alte declaraţii”, a explicat Lavrov, numind această abordare „cerşit”.
Ministrul rus a susținut însă că majoritatea populaţiei moldoveneşti nu împărtăşeşte această poziţie, notează TASS.
„Ruşii ar trebui să ne dea din nou o reducere la gaz comparativ cu contractele care au fost semnate, să amâne plăţile”, a citat el un exemplu de astfel de declaraţii. „O astfel de cerşetorie, în general, extorcare”, a estimat Lavrov.
Lavrov a mai afirmat că comportamentul Chişinăului seamănă cu un truc. „«Dacă nu ne faceţi (o reducere, n.r.), vom merge mai repede în Europa, iar dacă ne faceţi, oricum mergem, dar mai încet». Eu aşa interpretez aceste semnale şi vă pot asigura că majoritatea populaţiei Republicii Moldova înţelege aceste lucruri. Şi cu atât mai mult în Transnistria şi în special în Găgăuzia”, a precizat șeful diplomației ruse.
Anterior, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, a declarat că Ucraina doreşte deschiderea frontului transnistrean, ceea ce ar putea conduce la consecinţe triste pentru statalitatea Republicii Moldova, potrivit site-ului proguvernamental gazeta.ru. Reprezentantul permanent nu a exclus un scenariu în care Rusia ar trebui să apere Republica Moldovenească Transnistreană (PMR), nerecunoscută la nivel internațional. „În special, vorbim despre provocările Ucrainei la graniţă”, a adăugat el.
Cu o zi înainte, zeci de persoane au pichetat clădirea Ambasadei Republicii Moldova din Moscova, în cadrul unei acţiuni de protest derulate sub sloganul „Luaţi mâinile de pe Transnistria!” și desfăşurate împotriva „politicii agresive a Statelor Unite şi NATO de a trage (Republica) Moldova într-un nou conflict în Transnistria”, potrivit site-ului ridus.ru.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!