I-au făcut test de sarcină în arest
Aflată în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş de 11 zile, studenta le-a dat de gândit colegelor de celulă, dar şi gardienilor, pentru că îi era ba cald, ba frig. Credeau că e însărcinată. În plus, tânăra nu se satură cu hrana din arest. “Are un apetit incredibil. Ar mânca întruna. Când termină ce primeşte la masă, trece la porţiile celorlalte arestate”, ne-a mărturisit avocata fetei. Testul de sarcină a arătat că, în ciuda simptomelor, Carmen nu e gravidă. Tânăra şi Sergiu sunt închişi în celule alăturate şi riscă până la 15 ani de puşcărie sau închisoare pe viaţă, pentru că, pe 31 iulie, l-au ucis şi tranşat pe Schrott.
Studenţii fug de «camera morţii»
În aşteptarea anului universitar, administratorii căminului Facultăţii de Medicină din Timişoara, unde s-a petrecut grozăvia, s-au apucat să renoveze încăperea. Degeaba. Nimeni nu vrea să stea în “camera morţii”.
Nici chiar faptul că respectiva cameră este singura care va beneficia de o renovare totală nu-i încântă pe tineri. Ieri, mobila a fost scoasă, iar muncitorii au început să zugrăvească pereţii. Până şi tocurile de la geam vor fi schimbate…
În plus, pentru a-i mai linişti pe studenţi, intrarea în imobil se va face numai pe baza unui act de identitate.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!