În anii de după Revoluţia din 1989, când nimeni nu dădea o şansă showbiz-ului românesc, Sergiu Băhăian, după cum chiar el ne-a declarat, a fost unul dintre primii care a investit în acest domeniu.

Se consideră, fără a fi patetic, după cum mărturiseşte, chiar „tăticul showbiz-ului românesc”. Susţine că era „mare şi tare” și că a realizat spectacole la care au participat artişti de renume ai lumii. Şi îşi aminteşte de doi dintre ei, Joe Cocker şi Eros Ramazzotti.

Sergiu Băhăian a sponsorizat „Cerbul de Aur”

Pare că toate aceste amintiri i-au rămas vii în memorie, ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Nu ratează practic nici un eveniment. Festivalul ”Cerbul de Aur” ocupă un loc aparte în inima lui. Susţine că festivalul din 1994 nu s-ar fi ţinut dacă nu ar fi sponsorizat el tot evenimentul. Şi cu celebrul Rod Stewart ar fi fost la fel, căci dacă nu s-ar fi ocupat el, artistul nu ar fi venit în concert la Bucureşti.

Fostul regizor a lucrat la filmul „Asfalt Tango”

„Am fost coproducător la mai multe filme, printre care, unul mai cunoscut, aşa, Asfalt Tango, al lui Caranfil, care mi-e şi prieten. Cu taică-su am fost, adică cred că sunt şi acum, Dumnezeu ştie în ce relaţii sunt cu nea Tudor”, îmi declară fostul regizor.

Ultimul revelion, înainte de a fi arestat, l-a făcut la Teatrul Naţional

E conştient că, de când „lumea bună” din showbiz l-a văzut la televizor cu cătuşe la mâini, lucrurile s-au schimbat. Cei alături de care savura o cafea bună la terasele din Dorobanţi l-au uitat. Şi pe bună dreptate! Nimeni nu vrea să-şi asocieze imaginea cu un criminal. Ultimul revelion, înainte de a fi arestat, l-a făcut la Teatrul Naţional, acolo unde printre vedete s-a numărat şi Loredana.

Dar ţine să declare în faţa camerei că a făcut şi lucruri bune. „Am ctitorit biserici, am ajutat cămine de copii, am dat bani la bătrâni”, punctează deţinutul. Toate aceste lucruri au fost făcute într-un moment în care banii nu erau o problemă.

Dar banii nu au putut îndrepta răul pe care l-a făcut unor semeni de-ai lui. Ştie că i-a lăsat pe mulţi fără pâine pe masă, că a nenorocit zeci de familii care au avut încredere în el. Care şi-au pus micile afaceri în mâinile unuia care s-a dovedit a fi un escroc inteligent care a profitat de lacunele din legislaţia de la acea vreme.


VIDEO EXCLUSIV/„Călăul de boschetari” Sergiu Băhăian, părăsit de familie în puşcărie! „Devenim aşa, nişte tablouri uitate prin pod…”

VIDEO/ Roxana Lupu, actrița care a jucat-o pe Regina Elisabeta II, povestește cum a obținut rolul și cum a reușit să intre în pielea unui asemenea personaj

 
 

Urmărește-ne pe Google News