Aurolacul, refugiul din realitate


Imediat după ce-şi ia doza de aurolac, Cristina are chef de glume şi pozează în fotomodel
Cristina este una dintre sutele de fete care îşi duc existenţa în stradă. Tunsă chilug, îmbrăcată cu haine largi şi murdare, trage cu “sete” dintr-o pungă cu aurolac. “Mă droghez ca să văd viaţa mai frumoasă. Am fugit de acasă pentru că ai mei mă băteau rău. Trăiesc de câţiva ani prin canale, nu am unde să mă duc în altă parte. Ca să fac bani de mâncare, strâng sticle goale şi PET-uri şi le vând”, ne-a mărturisit Cristina. l

Cine e de vină?

Lucruri minore pentru noi dezvoltă în interiorul lor adevăte drame. Se leagă de orice gram de afecţiune. Iar eu am pus piciorul pe încă o ţigară strivită în faţa ei de mii de pantofi nepăsători. Cine este de vină pentru viitorul distrus al acestor oameni? Mamele care se îndepărtau grăbite când îi abandonau în maternităţi sau în centre de plasament, ignorând mâinile lor firave întinse printre gratiile pătuţului, cerşind măcar o privire? Autorităţile prea ocupate ca să-i ajute cu o slujbă şi cu un acoperiş deasupra capului când aceştia împlinesc vârsta majoratului şi părăsesc orfelinatele? Serviciile sociale aproape inexistente? Întrebări multe, prea puţine răspunsuri…

Într-un an, 1.400 de bebeluşi abandonaţi în maternităţi

Cifrele la nivel european arată că România ocupă un loc fruntaş în privinţa abandonului de copii din cauza sărăciei. Numai anul trecut, 1.400 de bebeluşi au fost părăsiţi în maternităţi. În prezent, peste 22.000 de minori trăiesc în instituţii de plasament şi peste 10.000 sunt minori cu dizabilităţi. Din cauza unui sistem social găunos, doar 738 de familii au putut să adopte un copil în 2013, mulţi dintre aceştia fug şi sfârşesc pe străzi. Aici, de la droguri şi până la îmbolnăvirea cu HIV nu este decât un pas. “Mulţi avem SIDA, dar în centre nu ne mai primesc, că suntem bolnavi. Nu mai avem unde să ne ducem”, ne-au mărturisit oamenii străzii.

Primăria «s-a spălat» pe mâini

Am vrut să vedem dacă acuzaţiile oamenilor străzii sunt fondate şi am luat legătura cu reprezentanţii Primăriei sectorului 1, subordonaţii primarului Andrei Chiliman. Prima întrebare pe care le-am adresat- o: “Oamenii străzii de la Gara de Nord se plâng că Poliţia Locală sector 1 a sudat, cu ei înăuntru, capacele de la canale. Este adevărat?” Răspunsul Primăriei: “Nu”. A doua întrebare: “Persoanele fără adăpost care sunt luate din canale şi au HIV sunt primite în centrele de plasament din sectorul 1?” Răspunsul autorităţilor: “Nu”. Atât. Nici o altă precizare, aleşii noştri considerând că această simplă negaţie este suficientă pentru rezolvarea unei probleme care afectează întreaga societate.

Bugetul pentru maidanezi, dublu faţă de cel alocat săracilor

Bugetul pe anul 2014 al municipalităţii, votat de consilierii generali, arată o realitate tristă. Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) are la dispoziţie pe tot anul doar 18.921 de lei pentru hrana oamenilor săraci, mai exact pentru “homeleşii” pe care inspectorii sociali îi găsesc pe teren şi îi ajută cu o masă caldă, dar şi pentru cei care vin şi dorm în adăposturile primăriilor. De cealaltă parte însă, Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) are un buget aproape dublu faţă de DGASMB, mai exact de 33.060 de lei.
fotografii: Gabriel Pătruţ

Citiţi mâine un reportaj dramatic despre viaţa din unul dintre cele mai rău famate cartiere din Bucureşti

 
 

Urmărește-ne pe Google News