Comentează- Acest articol a fost realizat în parteneriat cu Pulitzer Center. Elena Stancu este bursieră în cadrul programului Persephone Miel Fellowship 2021.
Radu Țăndărescu, 37 de ani, managerul fermei Old Parsonage din Cobham, Kent, a venit prima dată în Anglia să culeagă mere în 2006, când era student în anul II la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din cadrul Universității de Ştiinţe Agronomice, Bucureşti. El și Ramona, actuala lui soție, aveau 20 de ani și locuiau în căminele Agronomiei – Radu e din Buzău, iar Ramona din Roman.
Imediat după ce a terminat liceul, Radu a muncit un an în construcții în Grecia. A ajuns în Atena cu o viză de turist împreună cu vărul său și a lucrat la negru – ridica saci cu ciment de 50 de kilograme, deși el cântărea 60. Simțea că merită mai mult, așa că s-a întors în România și a intrat la facultate cu bursă.
A devenit cel mai tânăr manager de fermă din companie
El și Ramona au început să vină în Anglia cu un schimb de experiență pentru studenții la Agronomie. În primul an, Radu a ales să muncească la flori, pentru că i s-a părut boem să se plimbe cu un coșuleț printre rândurile de narcise.
„Ianuarie, 0 grade, nu vedeai nicio casă pe o rază de 10 kilometri”, povestește Radu. „Ne cărau până acolo cu un tir nenorocit, fără uși, și stăteam câte 40-50 de inși pe banchete. Luam rândul de narcise între picioare și culegeam aplecat; aveam elastice în buzunar și făceam mii de buchete. După prima zi m-am trezit cu o durere de spate de am zis că nu-i adevărat.”
În următorul an, Ramona și Radu au venit să culeagă mere la ferma Old Parsonage, deținută de compania Adrian Scripps, unde au continuat să muncească câteva luni pe an până la sfârșitul facultății. În 2008, s-au angajat ca muncitori permanenți. La scurt timp, Radu a devenit tractorist, apoi șef de echipă (farm supervisor). Au locuit în primii patru ani la caravane, până când și-au închiriat o casă în Tonbridge, la 30 de minute de mers cu mașina până la fermă.
În 2013, când a devenit managerul fermei, Radu era cel mai tânăr din conducerea companiei și singurul imigrant. Avea 29 de ani și nu i-a fost ușor să-și impună autoritatea și să conducă ferma, care mergea prost din cauză că merii erau bolnavi. I s-a cerut să rezolve toate problemele în câteva luni. În același timp, Ramona era însărcinată cu primul lor copil și se simțea rău, iar tânăra familie se mutase la fermă, în casa primită odată cu serviciul, care trebuia renovată.
„Avem români și bulgari cărora le completăm numele, pentru că ei nu știu să scrie și să citească”
Brexitul și pandemia au afectat activitatea fermei Old Parsonage, iar cea mai mare problemă este lipsa forței de muncă. Până în 2019, sute de muncitori sezonieri voiau să culeagă mere, dar anul acesta Radu a găsit cu greu 41, după ce a apelat la serviciile unei agenții. Încă îi lipsea o persoană din echipă în luna octombrie, când am plecat noi de la fermă. „Brexitul a fost o palmă, iar Covidul un pumn”, spune el.
În prezent, la ferma Old Parsonage culeg mere 19 muncitori sezonieri români, 14 bulgari, 7 ucraineni și un polonez. În afară de aceștia, mai lucrează trei tractoriști (un român și doi polonezi), o româncă la controlul calității și șefa de echipă, care e, de asemenea, româncă.
Brexitul a fost PR negativ pentru piața de muncă din UK. Deși anul trecut încă nu se schimbase nimic, muncitorii români îl sunau pe Radu să-l întrebe dacă au nevoie de viză, de pașaport sau dacă o să-i oprească la vamă. Mulți muncitori sezonieri provin din comunități defavorizate din Europa de Est și nu sunt oameni educați, așa că la ei ajung informații trunchiate sau incorecte.
Ca să nu rămână fără forță de muncă, șeful de echipă, Alexandra Scarlat, de asemenea româncă, i-a ajutat anul trecut pe muncitori să completeze aplicațiile pentru statutul de rezident în Marea Britanie în cadrul procedurii EU Settlement Scheme.
Mulți nu au e-mailuri și nu știu să folosească internetul, așa că nu s-ar fi descurcat singuri. „În fiecare an, noi avem români și bulgari cărora le completăm numele, prenumele și adresa, pentru că ei nu știu să scrie și să citească”, spune Radu.
Anul trecut, Radu a importat din Italia platforme de cules mere, pentru că s-a temut că recolta va rămâne neculeasă. Mașinile cresc productivitatea și reduc la jumătate necesarul de muncitori, iar în prezent are nevoie de 42 de culegători, în loc de 85.
Compania Adrian Scripps este acum distribuitorul oficial în UK al acestor mașini, iar Radu e vizitat în fiecare săptămână de fermieri care vor să vadă cum funcționează. Toți se plâng că nu au suficienți muncitori.
Radu a încercat să angajeze englezi și a oferit un program flexibil pentru mame, care să muncească în timp ce copiii sunt la școală. Doar doi englezi s-au prezentat la muncă după ce a discutat cu ei la telefon, iar unul a plecat din fermă după o oră. „Sorry, mate, its not for me”, i-a spus. (trad.: „Îmi pare rău, prietene, nu e pentru mine.”)
Nu știe dacă va avea muncitori anul viitor, pentru că Brexitul a creat multă confuzie în rândul angajatorilor. „Nu putem face nici măcar un proiect pe șase luni”, spune el. „Dacă nu importam mașinile, n-aveam muncitori. Sunt mulți fermieri în situația asta, care au lăsat fructele să putrezească pe câmp.”
500.000 de locuri de muncă libere în sectorul alimentar din UK
Cultivatorii de fructe și legume din Marea Britanie s-au confruntat anul acesta cu o lipsă fără precedent a forței de muncă. Sute de tone de fructe și legume au fost lăsate să putrezească pe câmp, pentru că fermierii n-au găsit muncitori care să le culeagă.
Fermierii englezi s-au bazat mereu pe muncitorii sezonieri din estul Europei. În 2019, 98% dintre muncitorii în agricultură din Anglia erau migranți UE, majoritatea români și bulgari.
Cu toate astea, românii și bulgarii trebuie să plătească cu 55 de lire mai mult decât cetățenii altor țări din UE pentru o viză temporară de lucru. O astfel de viză costă 244 de lire, o sumă uriașă pentru acei muncitori care împrumută bani de drum ca să poată ajunge în UK.
O parte dintre muncitori n-au mai venit la muncă în Anglia din cauza Brexitului și a pandemiei, iar alții s-au angajat în alte industrii, în contextul în care țara se confruntă cu o criză de proporții a forței de muncă.
Guvernul britanic a crescut anul acesta numărul de permise de muncă în sectorul agricol de la 10.000 la 30.000, însă acestea nu au fost suficiente. Uniunea Națională a Fermierilor (The National Farmers Union) estimează că în prezent sunt 500.000 de locuri de muncă libere în sectorul alimentar și al băuturilor.
Reprezentanții Uniunii i-au cerut prim-ministrului britanic Boris Johnson să implementeze de urgență o viză de recuperare post-Covid care să „atenueze deficitul paralizant de forță de muncă” și să analizeze impactul pe care încetarea liberei circulații îl va avea asupra fermierilor.
„Eu cred că ne-ar fi fost mai greu în România decât în Anglia”
Ramona, soția lui Radu, lucrează în prezent la contabilitate în compania Adrian Scripps și e prima imigrantă angajată în biroul respectiv. Cei doi copii ai lor, Rebeca, 7 ani, și Eduard, 3, au dobândit cetățenia britanică la naștere. Copiii nu vorbesc limba română, deși înțeleg unele cuvinte.
„Înainte să rămân însărcinată cu Eduard, ne-am gândit dacă ne întoarcem în România sau rămânem în Anglia”, spune Ramona. „Noi vedem cum tratează englezii străinii. Și atunci ne-am întrebat: «Vrem să fim tratați ca străini până la moarte sau vrem să ne integrăm în viața asta de aici? Vrem să stăm în Anglia? Atunci trebuie să fim ca englezii»”, spune Radu.
„Eastern Europeans”
Ramona și Radu vorbesc cu copiii lor în engleză și au preferat să-i dea la grădiniță de la 7 luni și să plătească câte 1.200 de lire pe lună, decât să-i cheme pe bunicii din România să-i ajute. Nu vor ca fiica și fiul lor să vorbească engleza cu accent și să fie considerați „foreigners” (n.r. – străini).
Radu crede că „Eastern Europeans” au cea mai proastă reputație din UK: „Ești clasa de jos a Europei”. Atunci când colegii lui caută o soluție pentru o muncă grea, ei spun: „Cheamă niște Eastern Europeans s-o facă”.
„Accepți treburile astea, pentru că până la urmă ești în țara lor, nu ești în țara ta”, spune Radu, care e cetățean britanic din 2019. El și soția lui, Ramona, nu s-ar fi grăbit să ceară cetățenia, pentru că procesul e scump și complicat, dar s-au temut că Brexit va aduce schimbări în societate și le va fi mai greu.
În prezent, locuiesc în casa mare și confortabilă de la fermă, unul dintre beneficiile jobului de manager, dar și-au cumpărat o casă în rate în Gravesend, orașul din apropiere, care a costat 265.000 de lire. Recent, și-au cumpărat și un teren în Buzău, o investiție care, spune Radu, are rol de „worst case scenario” (n.r. varianta pentru cel mai rău caz).
„Eu cred că ne-ar fi fost mai greu în România decât în Anglia, pentru că aici am fost apreciați pentru munca noastră”, spune Radu. „Noi am muncit, ei ne-au remarcat și ne-au promovat”.
„Eu sunt aici că am ales”
Radu Țăndărescu spune că nu i-a plăcut niciodată să i se spună că face parte din „diaspora”, pentru că acest termen are o conotație negativă. „Sunt multe cunoștințe de-ale noastre care cred că cei care au plecat au abandonat România, chiar dacă unii au fost alungați de sistem, iar alții au ales. (Mă deranjează) când aud că nu știu ce partid a venit la guvernare pentru că a fost votat de diaspora și că n-ar trebui să avem drept de vot.”
Un alt aspect care-l deranjează e că presa românească sau diverși comentatori îi critică pe cei mai vulnerabili dintre cei plecați: muncitorii sezonieri din agricultură. „Le-ați văzut pe femeile care lucrează la noi – vin aici pentru că în satul lor n-au nicio șansă de venit, nicio susținere din partea autorităților. Chiar dacă ești aceeași femeie care nu avea nicio șansă la tine în țară, aici dintr-o dată ți s-a oferit un loc de muncă, ai pus un ban deoparte, trăiești și tu un pic mai bine.”
Cele mai multe critici la adresa diasporei le-a citit pe rețelele de socializare sau le-a auzit la televizor. „Toți suntem «căpșunari». Nu-i adevărat! Unii au fost împinși de nevoi, alții au ales lumea asta plină de oportunități, alții au plecat la studii, au văzut că le place și s-au integrat acolo. Sunt foarte multe motive.”
„Noi am plecat pentru că așa am vrut, nu ne-a împins statul sau sistemul”, spune Radu. „Am venit (în Anglia) cu un schimb de experiență, ne-a plăcut și am rămas. Nu pot să învinuiesc statul român sau ce partid era la guvernare atunci. Eu sunt aici că am ales.”
Acest articol este parte dintr-o serie despre muncitorii români aflați în UK. Puteți citi aici prima parte și aici a doua parte.