Kami Rita a atins vârful de 8.849 de metri duminică, la ora locală 7.25, împreună cu alți alpiniști, printre care și Kenton Cool, a declarat Mingma Sherpa, organizatorul expediției „Seven Summits Treks”.

Rita a urcat pentru prima dată pe Everest în 1994 și, de atunci, a făcut ascensiuni aproape în fiecare an. El este unul dintre mulți ghizi Sherpa ale căror experiență și abilități sunt vitale pentru siguranța și succesul alpiniștilor străini care caută să ajungă pe „Acoperișul Lumii”.

Anul trecut, după două urcări, Rita, al cărui tată a fost printre primii ghizi nepalezi, și-a recuperat „coroana” de la rivalul și compatriotul Pasang Dawa.

Pe lângă urcarea pe Everest, Rita a escaladat alte câteva vârfuri legendare, având în „palmares” inclusiv K2, Cho Oyu, Manaslu și Lhotse.

Pe vârf a ajuns și alpinistul britanic Kenton Cool, de loc din Gloucestershire, străinul care a bifat cele mai multe ascensiuni pe Everest, 18.

Lhakpa Sherpa este femeia care a urcat cele mai multe ori pe Muntele Everest, finalizând a zecea ascensiune în 2022.

Guvernul Nepalului a eliberat aproximativ 400 de permise de alpinism în acest an pentru sezonul de primăvară, aprilie-iunie. Aproape toți alpiniștii sunt însoțiți de un ghid local, ceea ce înseamnă că 800 de persoane vor fi pe drumul spre vârf.

Peste 600 de oameni au ajuns pe Everest în 2023. Au fost înregistrate 18 decese.

 
 

Urmărește-ne pe Google News