Luni, într-o conferință de presă, Peskov a fost solicitat să facă declarații cu privire la revendicarea atentatului de la Crocus City Hall, dar purtătorul de cuvânt al Kremlinului a refuzat să se pronunțe în acest sens, motivând că nu vrea să spună ceva ce ar putea fi nepotrivit pentru anchetă.

„Ancheta este în curs de desfăşurare şi ar fi greşit ca administraţia prezidenţială să comenteze progresul anchetei. Nu vom face acest lucru”, a declarat el, citat de AFP.

În pofida revendicării din partea grupării teroriste, care a publicat chiar şi imagini din timpul atentatului, autorităţile ruse continuă să nu o nominalizeze, preferând să-şi îndrepte atenţia spre Ucraina. La rândul său, președintele rus Vladimir Putin a evocat pista ucraineană, pe care conducerea de la Kiev o respinge cu tărie, notează AFP, potrivit news.ro.

Putin „este un mincinos patologic şi încearcă acum să lege Ucraina sau ţările occidentale de masacrul de la Moscova, fără nicio dovadă. Scopul său este de a-i motiva pe ruşi să moară în războiul lor criminal şi fără sens împotriva Ucrainei”, a reacționat duminică ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba.

În același timp, Peskov a declarat că serviciile speciale rusești nu vor contacta experți din Occident în ancheta privind atentatul de la Crocus City Mall, situat în Krasnogorsk, o suburbie din nord-vestul Moscovei.

„Serviciile noastre lucrează de unele singure. Nu vorbim acum despre niciun fel de ajutor” din partea altor state, a afirmat el.

Interfax, o agenție de presă din Rusia, a relatat sâmbătă că serviciile secrete rusești au fost avertizate de serviciile secrete americane asupra pregătirii unui atentat în Rusia, dar că alerta „avea un caracter general”.

Pe 8 martie, Ambasada SUA în Rusia a emis o alertă de securitate de nivel 4, cel mai ridicat nivel, pentru cetățenii americani aflați în Moscova, sfătuindu-i să evite locurile aglomerate. Alerte similare au fost făcute publice de alte două state: Germania și Marea Britanie.

Totuși, cu câteva zile înainte de atacul de la Crocus City Mall, Vladimir Putin respingea avertismentele cu privire la atentate în Rusia, numindu-le drept „provocări” și un „șantaj” pentru a „destabiliza” țara.

Faptul că Putin a respins avertismentele primite înainte de atentatul de la Crocus City Mall arată că încrederea dintre Moscova și Washington este atât de afectată încât a devenit o „victimă a paranoiei”, remarcă Bloomberg.

În cele din urmă, Dmitri Peskov a declarat că liderul de la Kremlin nu intenționează deocamdată să se deplaseze la locul atentatului de vineri seara.

 
 

Urmărește-ne pe Google News