Intitulat „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și pentru sprijinirea dezvoltării la nivel local”, proiectul face parte din Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020 și urmează a se finaliza în martie 2019.  „Sistemul este avantajos nu doar pentru cetățeni, ci și pentru administrația publică. O astfel de bază de date poate fi un instrument extrem de util, în procesul decizional, având în vedere necesitatea de a le fundamenta politicile publice pe seturi de date cât mai exacte”, precizează MDARP

Parteneriat cu SNSPA

Potrivit MDRAP, sistemul va fi dezvoltat în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice (SNSPA) și cu sprijinul întregii administrații centrale și locale. Obiectivul urmărit este acela de „a avea, la nivel național, un nivel minim unitar de calitate pentru serviciile publice, astfel încât fiecare cetățean al României să aibă asigurate servicii de calitate similară, indiferent de locul în care se află”. Proiectul a fost prezentat deja unui număr de 130 de participanți din administrația publică centrală, locală și din mediul academic.

Serviciile la sat, ca la oraș!

„Concret, ne propunem să inventariem toate serviciile publice din România și să stabilim pentru fiecare în parte un set de indicatori, standarde de calitate și standarde de cost, acolo unde acestea nu există deja. Proiectul este cu atât mai relevant cu cât ne aflăm într-un proces de reformă a administrației publice. Cu toții ne dorim instituții publice performante, care să asigure servicii de calitate cetățenilor, atât la nivel guvernamental, cât și la nivel local ”, a declarat Sirma Caraman, secretar de stat în MDRAP. Valoarea totală a proiectului este de 37,13 milioane lei (circa 8,3 milioane de euro ), din care 31,2 milioane lei valoare nerambursabilă, iar 5,9 milionane lei, cofinanțare din partea Guvernului. Iată câteva dintre obiectivele concrete ale proiectului: analiza situației existente în serviciile publice prestate de administrația publică; propuneri de standarde de calitate și, după caz, de cost pentru  serviciile publice descentralizate; metodologia de evaluare și monitorizare a capacității administrative a unităților administrativ-teritoriale; sistem de monitorizare și evaluare a standardelor de calitate și cost și a capacității administrative a unităților administrativ-teritoriale ș.a.m.d.

Din păcate, proiectul sistemului care va monitoriza serviciile publice nu conține niciun obiectiv clar de genul: “prevenirea și sancționarea actelor de corupție, de trafic de influență, de luare de mită etc, atât în administrația publică centrală, cât și în cea locală“.

Citește și: Telverde pentru clienţii serviciilor de utilităţi publice

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News