Printre modificările aduse de Liviu Pop, se numără:

  • Interzicerea telefoanelor mobile în timpul orelor:  „pe durata orelor de curs telefoanele mobile se păstrează în locuri special amenajate din sala de clasa, setate astfel încât să nu deranjeze procesul educativ”
  • Interzicerea folosirii notelor ca pedeapsă: „rezultatul evaluării, exprimat prin calificativ, nota, punctaj etc. nu poate fi folosit ca mijloc de coerciție, acesta reflectând strict rezultatele învățării, conform prevederilor legale”
  • Interzicerea serviciului pe școală
  • Interzicerea sancționării elevilor care nu poartă uniforma unității

Reprezentanții elevilor spun că modificările au părți bune, dar și părți rele. „În mare sunt modificări făcute pentru zona de auxiliare. A sporit rolul asociațiilor de părinți, a interzis elevul de serviciu și se prevede faptul că nota nu poate fi folosită ca mijloc de coerciție (propusă de mine). Are și părți bune. Dar părțile negative țin de faptul că nu a fost consultare publică deloc, niciun proiect pe site-ul MEN. Plus că modifică zona de drepturi ale elevilor altfel decât prin Statutul Elevului, ceea ce e ilegal. La telefoane singura modificare e că trebuie depozitate în timpul orei; și înainte era interzisă folosirea în timpul orei (ceea ce e in regulă), iar utilizarea lor era oricum sancționată. Să îi pui pe elevi să le depoziteze înseamnă că prezumăm din start că toți încalcă regulă și le utilizează”, a declarat pentru HotNews președintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda.

FOTO: Arhivă


Editorial de Claudiu Săftoiu. Dangăt de clopot peste Ardeal – drum deschis spre referendumul autonomist maghiar

 
 

Urmărește-ne pe Google News