„Preocuparea continuă a Administraţiei Fondului pentru Mediu este de a îmbunătăţi programele de finanţare, astfel încât să fie asigurată creşterea succesului acestora, iar extinderea digitalizării mecanismelor de implementare şi adaptarea ghidurilor de finanţare la realităţile contemporane reprezintă instrumentele potrivite pentru atingerea obiectivelor scontate”, a anunțat AFM, într-un comunicat.

Potrivit AFM, ”în vederea identificării elementelor care pot eficientiza derularea liniilor de finanţare din portofoliu”, autoritățile au decis suspendarea sesiunilor de înscriere în cadrul programelor, astfel: 

  • începând cu data de 3 decembrie 2021, se va suspenda sesiunea de înscriere în programele denumite generic Rabla şi Rabla Plus,
  • începând cu data de 15 decembrie 2021, se va suspenda sesiunea de înscriere în programul denumit generic Casa eficientă energetic.

Instituţia anunţă că va analiza modul de derulare al acestor programe şi, după caz, va elabora proiecte de modificare a ghidurilor de finanţare aferente, astfel încât, la reluarea sesiunilor, accesarea finanţării să fie mai simplă şi să asigure o eficienţă sporită în utilizarea bugetelor alocate.

Autoritățile mai anunță că evaluarea evoluţiei acestor programe va fi realizată şi prin prisma disponibilităţilor financiare rezultate din sesiunile actuale, precum şi din perspectiva construcţiei bugetare pentru anul 2022.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Viva.ro
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Adevarul.ro
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI