UPDATE ora 16.40 Curtea Constituțională a admis, în şedinţa de miercuri, sesizarea Avocatului Poporului împotriva OUG 36/2020.
Actul normativ a introdus amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea Ordonanțelor militare, pe perioada stării de urgenţă.
Decizia CCR nu anulează automat amenzile, ci sancțiunile trebuie contestate în instanță.
Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, declara, în urmă cu o săptămână, că au fost aplicate în România 290.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 570 de milioane de lei în perioada stării de urgenţă.
El mai spunea că banii ar putea fi utilizaţi în sistemul de sănătate publică.
Avocatul Poporului Renate Weber a sesizat CCR pe 16 aprilie în legătură cu prevederile a două ordonanțe de urgență, nr. 34/2020 si 36/2020, pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, precum și pentru adoptarea unor măsuri.
Avocatul Poporului argumenta că ordonanța nu specifică faptele pentru care se dau amenzi, ceea ce este neconstituțional.
Una dintre cele mai mediatizate măsuri a fost cea a majorării amenzilor date pentru nerespectarea restricțiilor din ordonanțelor militare.
Renate Weber atrăgea atenţia că activitatea instanțelor s-ar putea confrunta cu un număr semnificativ de contestații având ca obiect sancțiunile aplicate.
Săptămâna trecută cuantumul total al acestora se ridica la peste 600 de milioane de lei (120 de milioane de euro).