CCR a respins sesizarea ca neîntemeiată.

„În ceea ce priveşte critica referitoare la adoptarea hotărârii de numire a vicepreşedinţilor ANCOM în cursul mandatului vicepreşedinţilor în exerciţiu, fără precizarea datei de la care noii vicepreşedinţi intră în funcţie, Curtea a constatat că data de la care începe mandatul noilor vicepreşedinţi ai ANCOM, numiţi prin Hotărârea Parlamentului României nr. 33 din 10 octombrie 2023, se deduce din interpretarea acestei hotărâri în corelare cu Hotărârea Parlamentului României nr. 79 din 11 octombrie 2017, ţinând cont de succesiunea firească a mandatelor în timp, astfel încât critica, ce vizează o problemă de interpretare, este neîntemeiată”, a transmis CCR.

„Prin urmare, în procedura de adoptare a Hotărârii Parlamentului României nr. 33/2023 nu au fost încălcate dispoziţiile art. 11 alin. (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.22/2009, astfel că nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor art.1 alin.  (3) şi ale art. 147 din Constituţie”, se mai arată în comunicat.

Plenul Parlamentului l-a validat în data de 10 octombrie pe deputatul PNL, Pavel Popescu, ca vicepreşedinte al ANCOM. Liberalul și-a depus o zi mai târziu demisia din Parlament, iar locul lui a fost luat de Mara Mareș, președinta Tineretului Național Liberal.

În aceeași zi, Vlad Bontea, fost deputat PSD și șef al PSD Strehaia, a fost și el validat în Plenul Parlamentului pentru același post.

Pe 19 octombrie, USR a depus o sesizare la Curtea Constituțională, acuzând că PNL și PSD au promovat în funcții „doi oameni de partid, fără nicio pregătire profesională în domeniu”.

Urmărește-ne pe Google News