BOR se află în centrul unui nou scandal, după ce arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a declarat că femeia naște în chinuri pentru că a păcătuit, afirmație considerată discriminatorie și degradantă.

Plângere la Consiliul pentru Combaterea Discriminării

Asociația VeDemJust, care apără drepturile și libertățile fundamentale ale omului, a anunțat, ieri, 8 mai, că a făcut plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

„Considerăm discriminatorii aceste declarații făcute de un înalt cleric și membru al Sfântului Sinod. Ținând cont de eforturile la nivel național și la nivelul Uniunii Europene, de implementare a strategiilor de promovare a drepturilor și combaterea discriminării de orice natură, considerăm că este foarte important ca declarațiile și informațiile emise de reprezentanții instituțiilor și entităților publice să conțină informații corecte, neutre, de susținere a acestor drepturi, nu să se transforme în incitare la discriminare de orice fel”, au anunțat reprezentanții VeDem Just.

BOR, trasă de mânecă să reacționeze

Pe de altă parte, reprezentanții a 67 de ONG-uri care apără drepturile femeilor și ale copiilor au solictat, duminică, Bisericii Ortodoxe Române să se delimiteze public de astfel de mesaje discriminatorii. Contactat de Libertatea, purtătorul de cuvânt la BOR a subliniat că „nu există o poziționare față de orice formulare fericită sau nefericită a cuiva”.

Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România
Recomandări
Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România

Semnatarii solicitării sunt Romanian Womens Lobby, care coordonează 22 de ONG-uri membre din țară și diaspora, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS), formată din 44 de filiale, și Asociația Necuvinte.

Simona Voicescu, directoarea executivă a Asociației Necuvinte, a precizat, duminică, pentru Libertatea că afirmații precum cele făcute de ÎPS Teodosie sunt extrem de dăunătoare pentru societatea românească.

Sesizări la CNCD și la BOR, după afirmațiile lui ÎPS Teodosie. ONG: Biserica nu trebuie să propovăduiască ură și discriminare
Simona Voicescu

„Un om care are o astfel de poziție și care vorbește în numele BOR nu face decât să încurajeze niște idei preconcepute despre femeie. Suntem totuși în anul 2021. Ceea ce e și mai grav este că ÎPS Teodosie nu este la prima abatere. Cam toate declarațiile pe care le-a făcut în ultima vreme au fost războinice, au instigat la ură. Trebuie să avem puțină decență în societatea în care trăim.

Fiecare dintre noi are dreptul să creadă în ce consideră că-i face bine. Eu nu-mi doresc decât respect. Până la urmă, sunt o femeie care trăiește în țara asta, iar ÎPS Teodosie este jignitor la adresa femeilor. Biblia nu asta te învață. Biserica trebuie să propovăduiască iubire, înțelegere, iertare, nu ură și discriminare”, a declarat Simona Voicescu.

Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu
Recomandări
Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu

Se vede clar că BOR are o atitudine misogină”

Directoarea Asociației Necuvinte subliniază și că BOR nu pare să aibă o înțelegere asupra a ceea ce înseamnă violența împotriva femeilor și a copiilor. De asemenea, ea spune că este esențial ca Biserica să aibă reacții publice ferme privind abuzurile săvârșite de preoți.

BOR trebuie să-și asume această problemă, a unor preoți care comit abuzuri. Biserica Română nu trăiește separat de societatea românească, trebuie să-și asume că este parte integrată din societatea românească și să-și asume regulile unei societăți civilizate.

Simona Voicescu, directoare executivă Asociația Necuvinte:

„În toate comportamentele din ultimii ani se vede foarte clar că BOR are o poziționare pe care eu aș numi-o misogină. Un reprezentant al BOR a spus, la un moment dat, că violența împotriva femeilor nu este atât de răspândită pe cât se spune în presă, că sunt cazuri izolate și nu ar trebui să exagerăm. Asta e înțelegerea BOR despre violența împotriva femeilor și a copiilor. Pe de altă parte, în presă vedem preoți care comit abuzuri, iar BOR nu iese aproape niciodată să dea declarații pe temele astea. Iar când dau declarații, uneori pornesc de la premisa că ar putea fi o făcătură. E un mod extrem de retrograd de a analiza lucrurile”, mai spune Simona Voicescu.

Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”
Recomandări
Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”

Ea dă exemplul Bisericii Catolice, despre care spune că are mesaje adaptate secolului XXI.

„Papa Francisc spune că toți avem dreptul la iubire, toți suntem fiii lui Dumnezeu, inclusiv persoanele de altă orientare sexuală. Papa Francisc spune că trebuie să ne vaccinăm pentru a reveni la normal. Astea sunt mesajele unei biserici adaptate timpurilor moderne, care înțelege că există știință, că există progres. Or noi suntem extrem de retrograzi când vine vorba despre astfel de mesaje, este absolut îngrozitor”.

„Ce simt mamele și femeile credincioase din România când aud astfel de afirmații?”

Centrul FILIA, un alt ONG care luptă pentru drepturile femeilor, nu a depus încă nicio sesizare. Cu toate acestea, directoarea executivă Andreea Rusu spune că Biserica Ortodoxă Română ar putea fi, de fapt, un real ajutor pentru lupta împotriva violenței asupra femeilor, dacă „ar adresa problema într-un mod progresist”.

Sesizări la CNCD și la BOR, după afirmațiile lui ÎPS Teodosie. ONG: Biserica nu trebuie să propovăduiască ură și discriminare
Andreea Rusu

„Atunci când un înalt prelat al celei mai importante biserici din România face astfel de afirmații, de fapt acceptă niște norme sociale care au făcut invizibile capacitățile și calitățile femeilor atâta timp. Mai mult decât atât, mă întreb ce simt mamele din România, ce simt supraviețuitoarele violenței domestice din această țară, care sunt credincioase și aud astfel de afirmații”, a spus, azi, 9 mai, Andreea Rusu pentru Libertatea.

Mi-aș dori să văd reprezentanți BOR care să condamne aceste mentalități, care să ia cu subiect și predicat atitudine împotriva tratării femeii drept inferioară și împotriva violenței de orice tip, în cuplu sau în alte tipuri de relații. Acest fapt ne-ar dovedi că se adresează tuturor credincioșilor, inclusiv credincioaselor.

Andreea Rusu, Centrul FILIA:
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
Știrileprotv.ro
Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
FANATIK.RO
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
FANATIK.RO
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Unica.ro
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Financiarul.ro
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Observatornews.ro
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI