Dar de acea hârtie pătrățoasă denumită hartă, care era atât de mare încât acoperea jumătate din parbriz, vă mai amintiți? Toate acestea aparțin însă unor vremuri demult apuse.

În timp, lucrurile s-au simplificat enorm odată cu apariția smartphone-urilor și a aplicațiilor GPS. Acestea ne ajută să călătorim oriunde, chiar și în locuri pe unde nu am mai trecut niciodată, fără să ne fie teamă că ne vom rătăci.

Ce este Waze și cum funcționează?

Una dintre aplicațiile GPS revoluționare este Waze. Aceasta a fost dezvoltată în 2006 de compania Waze Mobile din Israel și se numea pe atunci FreeMap Israel.

Deoarece s-a bucurat de un succes uriaș la nivel global, aplicația a fost achiziționată, în iunie 2013, de către gigantul californian Google. În prezent, Waze este folosit într-o lună de peste 140 de milioane de utilizatori din întreaga lume.

Un detaliu foarte important este acela că hărțile GPS ale Waze sunt construite de către utilizatorii aplicației, actualizarea făcându-se de obicei zilnic.

Astfel, spre deosebire de alte aplicații GPS, Waze te ajută să ajungi la destinație pe cel mai rapid traseu, care este calculat pe baza informațiilor din trafic care sunt oferite în timp real. Totodată, rutele tale vor fi optimizate în permanență în funcție de actualizările furnizate în timp real din trafic.

Aceste informații se referă la posibile ambuteiaje, obstacole pe șosea, drumuri în lucru, risc de acvaplanare, semafoare defecte și chiar locuri unde se află echipaje ale poliției sau radare.

Waze poate rula pe orice dispozitiv inteligent care folosește unul dintre sistemele de operare Android sau iOS.

Aplicația necesită conexiune la internet doar pentru calcularea rutei alese, însă funcționează și în modul „offline” deoarece harta de navigație, toate datele se salvează automat în telefonul mobil sau pe tabletă. Alertele din trafic însă nu le vei mai primi dacă nu ai conexiune la internet.

Care sunt cele mai bune 8 setări pe care trebuie să le știi?

În cele ce urmează vă vom spune care sunt cele mai bune setări pentru Waze pentru ca aplicația să se transforme în companionul ideal de drum al oricărui șofer.

Alegeți traseul ideal

Cum spuneam, Waze îți oferă cea mai scurtă rută pe care o calculează în funcție de informațiile din trafic furnizate în timp real.

Uneori însă aplicația îți recomandă un traseu mai lung ca distanță, dar care necesită un timp de parcurgere mai scurt.

De asemenea, Waze îți oferă și rute alternative, opțiune care se dovedește de cele mai multe ori extrem de folositoare, mai ales în cazul unor ambuteiaje ca acelea de pe Autostrada Soarelui (vara) sau de pe Valea Prahovei (toamna/iarna).

Pentru a beneficia de această opțiune, când introduci destinația, va trebui să apeși butonul Routes pentru a putea vedea rutele alternative.

Schimbați vocea ghidului Waze

Dacă nu vă place vocea ghidului Waze care este presetată, puteți să o schimbați. Pentru asta trebuie să intrați în SettingsVoice & SoundVoice Directions, iar aici veți putea alege vocea care vă va satisface din punct de vedere auditiv.

Dacă nici celelalte variante nu sunt pe placul vostru, Waze vă oferă posibilitatea să înregistrați comenzi cu propria voastră voce, după cum urmează: SettingsVoice & SoundRecord new Voice.

Utilizați vitezometrul Waze

Pentru a evita situațiile neplăcute în care puteți fi surprinși circulând cu mare viteză, mai ales într-o țară unde amenzile sunt foarte mari, Waze vă vine în ajutor cu o opțiune foarte utilă.

Astfel, puteți activa opțiunea de a fi avertizați atunci când depășiți limita de viteză legală pe un anumit sector de drum.

Pentru asta trebuie să setați alerte pentru depășirea vitezei cu 5%, 10%, 15% sau cu 5 km/h, 10 km/h, respectiv, 15 km/h. Accesați SettingsSpeedometerWhen to show alert. Atenție! Această opțâiune este disponibilă numai în zonele selectate!

Setați Waze să afișeze benzinăriile și prețurile la carburanți

Una dintre cele mai utile setări din Waze este afișarea tuturor stațiilor de benzină, precum și a prețurilor la carburanți practicate în respectiva regiune/țară.

Pentru asta, trebuie să accesați SettingsPetrol StationsAsk to update prices și, astfel, puteți personaliza modul în care Waze vă arată benzinăriile situate pe ruta voastră.

De aasemenea, puteți configura tipul de combustibil preferat, benzinăriile la care alimentați de regulă și modul în care sunt sortate informațiile (după preț, distanță sau marcă) atunci când căutați.

Sincronizați calendarul

Deși pare o setare minoră și lipsită de importanță aflați că aceasta se dovedește foarte utilă atunci când călătoriți în interes de serviciu.

Dacă informațiile legate de destinația următoarei voastre întâlniri sau misiuni de serviciu sunt înregistrate în calendarul din telefonul mobil, Waze o va „citi” și vă va oferi cel mai bun traseu pentru a nu mai fi nevoiți să cautați adresa în aplicație.

Pentru asta va trebui să mergi la SettingsCalendar și aici setați această funcție. Veți vedea că va fi de real ajutor.

Sincronizați contactele

La fel ca în cazul sincronizării calendarului, la fel trebuie să sincronizați și contactele din telefonul mobil cu aplicația Waze.

Poate vă întrebați cum vă poate fi de folos acest lucru? Ei bine, atunci când veți merge acasă la unul dintre prietenii voștri nu va mai trebui să introduceți adresa în Waze, ci doar să apăsați pe numele respectivei persoane în lista de contacte.

În plus, îi veți putea trimite acestuia un timp estimativ de sosire (n.n. – ETA sau Estimated Time of Arrival) din momentul în care porniți către el. Condiția principală este ca și prietenul să aibă instalat Waze.

Pentru asta va trebui să deschizi secțiunea SettingsAccount and LoginPhone number. Aici va trebui să introduceți numărul de telefon și să-l validați cu ajutorul unui cod primit prin SMS. Apoi, mergeți la pictograma Friends situată în colțul din dreapta-jos a ecranului și apăsați Allow access to contacts.

Curățați harta GPS

Participanții la trafic au libertatea de a raporta pe Waze orice informații care li se par utile. De aceea, este posibil ca la un moment dat harta GPS ar putea fi „inundată” de zeci de pictograme care pot deveni deranjante pentru cel aflat la volan.

De aceea, vă recomandăm să „curățați” harta GPS și să o personalizați strict cu elementele călătoriei voastre care să fie afișate pe hartă. Nu vă interesează chat-ul, dezactivați-l, nu circulați cu viteză, atunci nu te interesează unde se află radare, și așa mai departe.

Pentru a face acest lucru trebuie să mergeți în SettingsMap display, iar aici bifați numai ce vă interesează. Astfel, veți avea o hartă limpede și mult mai ușor de urmărit.

Dezactivați Waze când nu îl folosiți

Atunci când este pornită, aplicația Waze urmărește locația voastră în permanență deoarece doar așa este eficientă și utilă și pentru ceilalți participanți la trafic.

Dacă vi se pare că Waze reduce durata de viață a bateriei telefonului vostru mobil, nu aveți altceva de făcut decât să închideți aplicația atunci când nu o folosiți.

Din fericire, Waze are un buton de oprire situat în colțul din dreapta-sus pe care dacă îl atingeți aplicația va intra în modul „repaus” și astfel nu va consuma bateria și nici nu va furniza date despre trafic.

Urmărește-ne pe Google News