Liderul grupului socialiştilor europeni din Parlamentul European, Martin Schulz, l-a chemat, ieri, de urgenţă pe Severin la Bruxelles pentru a discuta despre acuzaţiile extrem de grave care i se aduc. Mai mult, viceliderul socialiştilor europeni, Hannes Swoboda, i-a cerut public demisia românului din forul legislativ european, care ar urma astfel exemplul celorlalţi doi politicieni implicaţi în scandal, Ernst Strasser şi Zoran Thaler.
Anchetă la Bruxelles
“Am văzut înregistrarea video, care vorbeşte de la sine. Ţine de domnul Severin să ia o decizie clară, după modelul celorlalţi doi colegi”, a precizat Swoboda. Parlamentul European (PE) a anunţat, duminică, deschiderea unei anchete privind acuzaţiile de corupţie aduse împotriva a trei eurodeputaţi: Ernst Strasser, din Austria, slovenul Zoran Thaler şi românul Adrian Severin. Politicienii sunt acuzaţi că au primit sume de bani pentru a interveni în legislaţia europeană în favoarea unor companii private, în detrimentul a milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene.
Este anchetat de procurorii DNA şi de inspectorii ANI
Procurorii de la Direcţia Naţionalå Anticorupţie (DNA) şi inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) s-au autosesizat deja în cazul europarlamentarului PSD Adrian Severin. Primii cercetează faptele de presupusă corupţie ale deputatului european, iar celor de la ANI, Severin trebuie să le explice cum a decontat de la Parlamentul European suma de 229.000 de euro pentru cheltuieli de se-cretariat.