Achitați au fost și ceilalți inculpați din dosarul deschis de DNA în cazul înstrăinării unei părţi din insula Belina şi braţul Pavel: preşedintele CJ Teleorman, Adrian Ionuţ Gâdea; Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria şi Rodica Guşă – asistent registrator la acelaşi birou.
Curtea de Apel București menține astfel deciziile din primă instanță pronunțate de Tribunalul București în aprilie 2022.
În momentul trimiterii în judecată, DNA susţinea că, în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar după doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal unei firme private, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.
Firma privată la care a ajuns terenul este Tel Drum, despre care procurorii DNA spun că este controlată de Liviu Dragnea prin interpuși.
Între timp, pe insulă au fost ridicate mai multe construcţii, între care două imobile, un foişor, pontoane, dar şi o suprafaţă betonată de mari dimensiuni, care ar fost folosită pe post heliport.
De altfel, în timpul procesului, un pilot a relatat că l-a transportat de mai multe ori pe fostul lider al PSD Liviu Dragnea cu un elicopter pe Insula Belina.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro