UPDATE ora 16:50. Sevil Shhaideh a părăsit sediul DNA la zece minute de la intrare, iar la plecare aceasta a spus că nu a apucat să vadă concluziile expertizei. Ea a explicat că are la dispoziție un termen în care să studieze atent expertiza și să formuleze eventuale obiecțiuni. Fostul demnitar a amintit că expertiza ar fi fost dispusă pe vremea când ea nu era încă vizată în dosar și s-a ferit să comenteze prezența sa la DNA pe fondul tensiunilor politice existente. Sevil Shhaideh a refuzat sa comenteze situația actuală a Guvernului.
Miercuri au fost citați inculpații din dosarul Belina și s-au prezentat Adrian Gâdea, fostul președinte al Consiliului Județean Teleorman și Mircea Dumitrescu, fostul administrator al orașului.
Sevil Shhaideh a spus la intrarea în sediul DNA că nu știe că s-a finalizat expertiza dispusă în dosarul în care este cercetată pentru abuz în serviciu.
Artificiul nelegal prin care protagoniștii acestui dosar au trecut o întreaga insulă de la Apele Române la Consiliul Județean și apoi în patrimoniul unei firme private este acela că, scriptic, au aranjat documentele de așa manieră încât să pară că porțiunea de teren din apă nu se află acolo unde este de fapt localizată fizic.
Astfel, arată procurorii DNA, în ședința de guvern din data de 6 noiembrie 2013, s-a adoptat H.G. 858/2013 prin care se modificau codurile de clasificație ale Insulei Belina și Brațului Pavel, în sensul că, pe hârtie, se elimina apartenența acestora la bazinul hidrografic al Dunării, creând aparența că trecerea lor în proprietatea și administrarea Consiliului Județean Teleorman nu mai impune adoptarea unei legi, ci este posibilă doar printr-o hotărâre de guvern.
Modalitatea de adoptare a H.G. 858/2013, act cu caracter normativ, s-a abătut de la prescripțiile normelor legislative, inclusiv prin aceea că proiectul de hotărâre nu a avut, la momentul adoptării, avizele Ministerului Justiției și al Ministerului Finanțelor Publice, mai arată procurorii.
Ei spun că dovezile adunate duc la bănuiala rezonabilă că Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, cu intenție, a inițiat și promovat H.G. 858/2013 (proces care a durat numai 17 ore), cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative.
La data de 27 noiembrie 2013, deoarece aparent impedimentele fuseseră înlăturate, s-a adoptat H.G. 943/2013 prin care Insula Belina și Brațul Pavel au fost trecute din domeniul public al statului și din administrarea Administrației Naționale „Apele Române”, în domeniul public al județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman.
Mai mult, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis, în luna decembrie 2017, sesizarea șefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, referitoare la declarațiile ministrului Justiţiei despre dosarul „Belina” şi a stabilit că afirmațiile acestuia au afectat independența sistemului judiciar.
„În cursul zilei de 26 septembrie 2017, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a făcut o serie de consideraţii de natură juridică, în contextul unor întrebări ale reprezentanţilor mass-media despre o cauză aflată în lucru la procurorii DNA, cunoscută drept ‘dosarul Belina. Astfel, ministrul Justiţiei a afirmat, între altele, că legalitatea unei hotărâri de guvern nu o verifică procurorii, ci judecătorii de contencios administrativ”, se arăta într-un comunicat al DNA de la acel moment.
CITEȘTE ȘI… Expertiza medico-legală a criminalei de la metrou întârzie! Motivul este că actele emise de doctori în Spania nu au fost trimise
Oile, dușmanul neașteptat al militarilor americani de la Deveselu. Armata SUA, în război cu un cioban