Potrivit cotidianului New Zimbabwe, Ngoni Mvukwe, în vârstă de 30 de ani, spunea că poate să vindece pe oricine de boli, necazuri şi suferinţe. Metodele sale constau însă în asalturi sexuale.
Bărbatul a fost condamnat zilele trecute la 20 de ani de închisoare, după ce autorităţile au aflat despre trei cazuri în care nişte indivizi fuseseră violaţi de vindecător.
Cei trei apelaseră la Mvukwe pentru a fi scăpaţi de ghinion şi necazuri, iar vindecătorul şarlatan le-a dat leacul: să îl lase să facă sex anal cu ei, pentru a-i vindeca.
Deoarece aveau încredere în puterile vraciului, cei trei s-au lăsat unşi pe corp cu o substanţă bizară, iar ami apoi s-au aşezat pe pat şi l-au lăsat pe bărbat să facă sex cu ei. Ulterior, după ce au plecat de acolo şi le-a venit într-un final mintea la cap, agresaţii au depus plângere la poliţie.
Ngoni Mvukwe a fost arestat, judecat şi condamnat la 20 de ani de închisoare.

Urmărește-ne pe Google News