Pe 18 septembrie 2008, Iosif Buble, alias Ioska, de la Antena 3, a postat pe blogul său un filmuleţ cu o partidă de sex oral, sugerând că duduia ar fi avocata-politician Ana Birchall: “Ce ştiu toţi şi nu spune nimeni – Birchall apare în filmuleţ” şi “Iată filmuleţul – Cine o fi?”. Scandalul a fost imens.

Birchall a obţinut o expertiză judiciară ale cărei concluzii sunt: “Subiectul filmării postate pe internet NU a fost doamna Ana Birchall”. Cu toate acestea, este arătată cu degetul şi privită ca o ciumată. Başca, ce a fost în sufletul familiei ei, a fiului şi a soţului, nu ştie decât Dumnezeu. Politiciana susţine că l-a dat pe Ioska abia acum în judecată, cerând despăgubiri de 100.000 de euro, pe care îi va dona în scopuri caritabile, pentru că jurnalistul nu a vrut să-şi ceară scuze.

Că procesul e unul serios o demonstrează cele 400 de pagini ale dosarului şi faptul că Birchall şi-a făcut doctoratul în Drept la Yale. În mod firesc, ar trebui să-i ţin partea lui Ioska. Din solidaritate de breaslă şi pentru că am terminat Teologia. Şi eu am “la activ” 26 de procese de calomnie pe care le-am câştiat cu brio. Cu toate acestea, nu pot să nu mă gândesc la suferinţa copilului care a fost batjocorit şi umilit de colegi. De coşmarurile avute de soţ… Nu-mi plac procesele. Până la urmă, instanţa va hotărî. Eu în locul lui Ioska mi-aş cere scuze! Doi ani de umilinţă merită câteva cuvinte!

 
 

Urmărește-ne pe Google News