Asa cum ii sta bine unei fiare pe patru roti, mai toate masinile de la Geneva sunt insotite de niste fete superbe, care iti taie rasuflarea. Inalte, cu dimensiuni ce tind spre perfectiune, debordand de energie si frumusete. Daca nu reusesc sa se impuna prin tehnica prezentata, expozantii incearca astfel sa-si traga partea leului, fie si prin numarul de gura-casca pierduti in admiratie. Insa spre deosebire de editia romaneasca a salonului auto, unde tinutele modelelor aduc pe alocuri chiar a vulgaritate, manechinele genoveze sunt, in majoritatea cazurilor, extrem de elegante, pe alocuri chiar sobre.
Daca la standurile Dodge sau Minicooper, fetele sunt mai provocatoare si flirteaza seducator cu obiectivele aparatelor de fotografiat, imbracate in blugi si tricouri mulate, la Rolls-Royce sau Bentley acestea impresioneaza prin rafinamentul rochiilor de seara. Vestimentatia este asortata perfect cu masinile expuse si culorile lor, iar totul pare extras dintr-un paradis luxuriant.
La standul Dacia, fetele erau mai mult preocupate de pliante
In contrast, cel mai slab echipate domnisoare se afla tocmai la standul Dacia si Skoda. La cel romanesc, fetele sunt foarte sterse si preocupate mai mult sa stea pe scaun si sa imparta pliante, iar la cel ceh ele s-ar putea pierde cu usurinta printre vizitatori, din cauza tinutei comune, similara cu una de strada. Totusi poate fi si mai rau. Standul rusilor de la Lada nu are nici un manechin, iar reprezentantii companiei sunt imbracati cu niste costume vechi si ponosite, provenite parca tot din epoca sovietica.